Taximetrişti prinşi cu autorizaţiile… colegilor!

31Comentarii
Taximetrişti prinşi cu autorizaţiile… colegilor!
Timişoara – Chiar dacă amenzile sunt usturătoare, 25.000 de lei, taximetriştii-pirat nu se lecuiesc, ba chiar au trecut la falsuri! Poliţiştii comunitari au prins doi şoferi care circulau cu autorizaţiile de taxi ale altor colegi de-ai lor lipite pe portiere.

Agenţii comunitari au continuat controalele, zi-noapte, pentru depistarea şoferilor de taximetre care încalcă legea. Zeci de conducători auto depistaţi în neregulă au fost sancţionaţi drastic în ultima lună. Cei mai mulţi dintre ei au plătit pentru că nu şi-au afişat autocolantele cu numărul de autorizaţie pe portiere, au parcat în locuri interzise sau chiar au fost prinşi la muncă fără să aibă vreun document care să le permită să practice taximetria. Culmea tupeului, în noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii comunitari au descoperit doi taximetrişti care aveau lipite pe portiere numerele de autorizaţie ale altor maşini, bineînţeles cu acte în regulă. Astfel, în Piaţa Huniade a fost depistat la volanul maşinii, aşteptându-şi clienţii, P. Florin, de 36 de ani, din Timişoara. Autoturismul avea lampă taxi, aparat de taxat, dispecerizare şi abţibilde pe protiere, dar şoferul nu avea la el autorizaţia. Când au verificat baza de date a primăriei, oamenii legii şi-au dat seama că numerele de autorizaţie aparţineau de fapt unei alte maşini de taxi. În aceeaşi situaţie a fost depistat, în Piaţa Mărăşti, şi P. Raul Cosmin, de 24 de ani, tot din Timişoara. Cei doi s-au ales, fiecare, cu 25.000 de lei amendă, conform Legii taximetriei.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor