Potrivit polițiștilor, în patru martie, taximetristul în vârstă de 32 de ani a preluat o comanda din Timișoara pentru Giroc. El este acuzat că a profitat de neatenția clientului, iar la un moment dat a reușit să-i fure telefonul mobil. Victima a cerut ajutorul polițiștilor, iar miercuri oamenii legii au reușit să îl identifice pe hoț.
„Prejudiciul în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunul fiind restituit păgubitului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!