Taxă pentru ajutoare

Sinistraţii continuă să rămână în atenţia autorităţilor judeţene. Subprefectul Zoltan Marrosy  a anunţat ieri că încearcă, împreună cu autorităţile locale din zonele afectate de inundaţii, să găsească soluţii pentru cazarea familiilor care în acest moment locuiesc în condiţii improprii.

„Este vorba despre 16 persoane în Otelec, 39 în Ionel şi 17 în Cruceni”, a precizat subprefectul. Şeful său, prefectul Ovidiu Drăgănescu, a anunţat că în acest moment sunt patru vagoane cu ajutoare în Gara de Nord. Este vorba despre haine, mobilier, veselă. Unele dintre ele sunt materiale confiscate de gărzile financiare din ţară.

„Din păcate, Ministerul Transporturilor ne cere bani pentru staţionarea acestor vagoane, cu toate că am cerut o scutire în acest sens”, a spus Ovidiu Drăgănescu.




Regulament de plasare a anunturilor