Tarifele sănătăţii, calculate după şablon

Reactualizat la:
Tarifele sănătăţii, calculate după şablon
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul său un proiect de ordin privind tarifele maximale pentru serviciile medicale.

Publicat pentru a fi supus dezbaterii publice, textul foloseşte un algoritm de calcul rămas necunoscut atât celor de la Ministerul Sănătăţii, cât şi celor de la casa de asigurări. Tarifele maximale reprezintă repere pentru asigurările private de sănătate, în cazul cărora decontările vor fi făcute pe baza acestei grile.

Sistemul de calcul are la bază tariful unui medic specialist, urmând ca medicii cu grad superior să primească mai mult. Documentul nu precizează însă care este valoarea tarifului unui medic specialist. O a doua consultaţie însă, pentru confirmarea unui diagnostic, va costa 200 de lei noi.

Reprezentanţii Casei de Asigurări afirmă că proiectul reprezintă de fapt un ghid pentru decontarea serviciilor medicale în cazul asigurărilor private sau voluntare. Proiectul prezintă sume clare în ceea ce priveşte alte servicii. O rezervă de un pat, dotată cu frigider şi televizor costă 50 de lei noi, iar una de două paturi, doar jumătate, adică 25 de lei. Proiectul va fi supus dezbaterii publice înainte să intre în vigoare.

Sursa: Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor