Tăriceanu l-a demis pe Cristian Adomniţei

21Comentarii
Tăriceanu l-a demis pe Cristian Adomniţei
Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a revocat din funcţie pe ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei şi l-a propus pe Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), să preia conducerea ministerului.

Prorector al Universităţii de Construcţii, Anton a acceptat deja oferta, spunând că s-a întâlnit, marţi dimineaţă, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, care i-a propus să preia fotoliul de la Ministerul Educaţiei, anunţă Mediafax. Anton Anton declarase cotidianului “Gândul” că a prelua mandatul de ministru “pentru două-trei luni, înseamnă sinucidere politică”, dar spune că a precizat că a acceptat, pentru că nu este un om politic.
De cealaltă parte, Cristian Adomniţei, a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, că a aflat “pe diferite surse” că i s-a propus lui Anton Anton funcţia de ministru al Educaţiei. Adomniţei spune că nu a discutat cu premierul, dar că nu se “agaţă de scaun”.
“Am aflat şi eu de această informaţie, pe diferite surse, nu am avut încă o discuţie cu primul-ministru, dar, cum am spus şi ieri, nu am lăsat impresia că sunt agăţat de scaun”, a declarat Adomniţei, pentru Mediafax.
Primul ministru spunea că Adomniţei şi parlamentarii liberali care au votat în favoarea majorării salariilor profesorilor au înţeles că au procedat greşit susţinând o astfel de măsură şi vor trebui să plătească pentru această decizie.

Sursa: Antena3.ro



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor