Târg pentru mirese şi copii

Salonul mirilor şi Lumea copiilor sunt cele două expoziţii la care timişorenii sunt invitaţi în următoarele cinci zile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

„Am unit cele două expoziţii în acest an pentru că sunt două tematici care se leagă foarte bine între ele. Sunt prezente 60 de firme specializate din judeţ şi nu numai”, ne-a spus Mariana Nicoară, directoarea Direcţiei Expoziţii de la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara.

Organizatorii au pregătit surprinze atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Vor fi prezentări de modă cu copii, spectacol de muzică uşoară, dans sportiv, paradă cu costume de carnaval, prezentări de rochii de mireasă şi costume de miri, animaţie cu clowni şi chiar şi o nuntă.

Un cuplu din Timişoara va avea cununia civilă sâmbătă, în mijlocul expoziţiei. Salonul mirilor, este o premieră pentru piaţa timişoreană de expoziţii. Cele două evenimente se desfăşoară în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie între orele 11 şi 20 la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara din Bulevardul Eroilor de la Tisa numărul 22.

 

Sanda Bota




Regulament de plasare a anunturilor