Tânărul de 21 de ani a comis furtul miercuri într-o societate comercială de pe raza Secției 4 Poliție Timișoara. Oamenii legii spun că individul a profitat de neatenția angajaților societății comerciale și a sustras produse nealimentare în valoare de peste 600 de lei. Prejudiciul a fost însă recuperat.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!