Talhari prinsi de politistii timisoreni

De Raoul Jurchela
Talhari prinsi de politistii timisoreni
Doi bărbați bănuiți de comiterea unei tâlhării în Timișoara au fost reținuți de către polițiști. Unul dintre aceștia este minor.

Cei doi bărbați, de 16 și 32 de ani, au fost prinși de către Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara.

“Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au identificat doi bărbați, de 32 și 16 ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului. În fapt, în noaptea de 25 spre 26 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, bănuiții i-ar fi sustras, prin violență, unui bărbat un rucsac în care se aflau bunuri personale, două aparate GPS, un telefon mobil și o sumă de bani. Prejudiciul în valoare de 1500 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate păgubitului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore, iar pe numele bărbatului de 32 de ani, magistrații au emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase