Taborda a fost inger pazitor pentru Poli si a calificat Timisoara în sferturile Cupei Romaniei

12Comentarii
Taborda a fost inger pazitor pentru Poli si a calificat Timisoara în sferturile Cupei Romaniei
Poli a avut nevoie de două reprize de prelungiri şi de lovituri de departajare pentru a trece în turul următor al Cupei României. Taborda a reuşit să apere două dintre loviturile sibienilor şi să aducă fericirea pe un stadion îngheţat de frig.

Vremea rece de afară şi ploaia măruntă au ţinut publicul departe de stadionul „Dan Păltinişanu”. Arena timişoreană a fost gazdă bună doar pentru cele două galerii, şi acestea destul de puţin numeroase, pentru un grup compact de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara, aduşi la stadion probabil pentru bună purtare, şi alte câteva sute de spectatori care au decis să-şi vadă favoriţii în ciuda vremii reci.

Primele minute ale meciului au găsit-o pe Poli în atac, Sibiul preferând să stea în apărare şi să încerce să facă ceva pe contraatac. Minutul 13 nu a fost deloc unul cu ghinion pentru Dorin Goga – el a deschis scorul pentru Poli şi, sperăm noi, a spart gheaţa, urmând să marcheze tot mai mult pentru echipa la care în sezonul trecut era golgheter. Goga a mai avut o ocazie excelentă în minutul 31, dar şutul său a trecut la mică distanţă de poartă.

Repriza a doua l-a adus în prim plan, în minutul 64, pe tânărul Nikolic, care a ratat o ocazie imensă, singur cu portarul. Cei care au înscris au fost sibienii, prin Bunea, în minutul 87. Un gol a fost destul pentru ca la finalul celor 90 de minute regulamentare echipele să termine la egalitate şi spectatorii să fie nevoiţi să îndure în continuare calvarul frigului şi al ploii mărunte.

Cum vorbim de un meci de Cupa României, competiţie eliminatorie, cu un singur tur susţinut în optimi, cele două echipe au fost nevoite să joace două reprize de prelungiri, a câte 15 minute fiecare. Poli a avut ceva ocazii în prima repriză, dar cele mai mari ocazii au fost cele ale sibienilor. Din fericire mingea nu a intrat în poarta gazdelor. Nici repriza a doua a prelungirilor nu a adus nimic nou pe tabela de marcaj.

Aşadar, s-a ajuns la loviturile de departajare, şi Poli a fost mai bună. Mai precis, Taborda a oprit loviturile lui Burlacu şi Hardău, de la oaspeţi înscriind Grigore, Popa şi Beza. De la gazde a ratat doar Scutaru şi au înscris Sepsi, Tameş, Zicu şi Magera, Timişoara învingând cu scorul final de 5 – 4.

Pelici: Am venit să facem o surpriză şi nu am reuşit

Alexandru Pelici, antrenorul celor de la Voinţa Sibiu, consideră că formaţia sa s-a achitat foarte bine de sarcini în meciul de cupă, chiar dacă nu s-a calificat. Echipa ardeleană a fost foarte aproape de o surpriză, doar loviturile de departajare au reuşit să ducă Poli în sferturi.

Am venit aici să facem o surpriză şi nu am reuşit. Felicit echipa mea pentru efortul depus şi îi doresc succes în continuare lui Cosmin Contra”, a declarat ex-timişoreanul Sandu Pelici, actualul antrenor al Sibiului.

El a mai spus că a cerut prudenţă din partea elevilor săi în abordarea jocului: „După eliminarea lui Bourceanu le-am spus jucătorilor mei să atace, ştiam că dacă nu vom finaliza într-un meci cu Poli nu vom reuşi să câştigăm. Totuşi, le-am cerut să nu atace decât dacă sunt siguri că există o şansă, special pentru a nu permite Timişoarei să-şi creeze spaţii şi să aibă ocazii”.

Cât de mult şi-au dorit sibienii să fie gazda unui meci de Cupa României, aşa cum ar fi trebuit de fapt conform tragerii la sorţi, a confirmat chiar antrenorul echipei. „A fost o mare bucurie când am aflat că vom juca în Cupă cu Timişoara, la Sibiu a fost o emulaţie, ştiam că vom juca acasă. Poli e un nume greu, era mai bine dacă jucam la Sibiu, ar fi fost mai mulţi spectatori la stadion”, a mai subliniat Pelici.

Contra: Poli suferă în continuare la capitolul atitudine

Formaţia bănăţeană şi-a îngreunat meciul de Cupă cu Voinţa Sibiu doar din cauza modului în care a fost abordat acest meci, consideră antrenorul Cosmin Contra. Foarte supărat, chiar dacă Poli a trecut în turul următor, el a spus că întreaga echipă merită să fie penalizată, inclusiv jucătorul Cosmin Contra, el începând partida din postura de titular. „A fost exact aşa cum am spus, a fost un meci foarte greu. Fotbaliştii au fost avertizaţi şi nu au ţinut cont de aceasta. De câteva zile le tot spun şi nu mă iau în seamă. Dacă ştiam că efectul introducerii în teren a lui Helder în locul meu ar fi fost zero, nici nu aş fi făcut acea schimbare”, a declarat Contra la finalul partidei de Cupa României.

Vinovatul de servici marţi seara a fost Bourceanu, care a fost şi eliminat după al doilea cartonaş galben. „Au fost faze penibile în jocul lui Bourceanu”, a subliniat Contra. El a mai spus că singurul lucru benefic obţinut în urma acestui joc a fost calificarea în turul următor. Antrenorul alb-violeţilor a anunţat că după această întâlnire nu va mai conta numele jucătorului sub nici o formă, în teren va intra numai cine merită. Iar la iarnă „dacă voi mai rămâne la echipă, se va trage linia şi îmi voi spune părerea, cine merită să rămână, cine nu să plece”, a mai declarat tânărul antrenor timişorean

Cele două formaţii au început meciul în următoarele alcături:

Poli Timişoara: Taborda, Scutaru, Burcă, Luchin, Sepsi, Contra (Helder – min. 46), Bourceanu, Tameş, Curtean (Zicu – min 54), Nikolic, Goga (Magera – min. 68).

Rezerve: Pantilimon, Mera, Helder, Axente, Alexa, Zicu, Magera

Antrenor: Cosmin Contra

Voinţa Sibiu: Zăvoi, Forika, Apostol, Grigore, Burlacu, Buican (Bunea – min. 46), Miclea (Hardău – min. 57), Beza, Tătar, Popa, Neguţ (Lungu – min 77).

Rezerve: Bordea, Hallmen, Dragomir, Hardău, Lungu, Olteanu,Bunea

Antrenor: Alexandru Pelici

Arbitri: Marian Balaci – Dr. Tr. Severin, la centru, respectiv Nicolae Megheşan – Târnăveni şi Stelian Slabu – Braşov, la tuşe.

Cartonaşe galbene: Apostol – min 23, Contra – min. 26, Bunea – min 68, Luchin – min. 86

Cartonaş roşu: Bourceanu – min, Tătar – min. 115



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor