Tabăra lui Geoană la Braşov: Nu vom deveni o anexă a lui Băsescu

7Comentarii
Tabăra lui Geoană la Braşov: Nu vom deveni o anexă a lui Băsescu
Preşedintele în funcţie al PSD, Mircea Geoană a declarat la Poiana Braşov că membrii partidului ar trebui să se preocupe mai puţin de competiţia politică pentru funcţii şi să se reîntoarcă la apărarea intereselor electoratului social-demorcat.

Mircea Geoană a ţinut să clarifice “sensul” întâlniri de la Poiana Braşov spunând că a participat la invitaţia unor colegi din partid şi că, de altfel, toţi liderii social-demorcaţi au fost invitaţi, dar unii au ales să nu participe.

De asemena, Geoană a spus că “opinia unanimă a colegilor prezenţi este că PSD trebuie să se reîntoarcă cât mai rapid cu putinţă la adevărata lui menire, aceea de a apăra şi de a reprezenta pe cei 5 milioane de oameni care ne-au votat, acelor care azi sunt preocupaţi nu de lupta de putere din PSD, ci de lipsa locurilor de muncă, de lipsa subventiilor în agricultură. România are nevoie de un PSD care să se întoarcă la menirirea lui principală, un PSD care apără interesele celor mulţi. Va trebui să clarificăm cât mai rapid problemele legate de ce se întamplă în interoiorul PSD. Nu am luat decizii aici. Ne-am sfătuit. Deciziile se vor lua în forurile statutare”.

“Mă bucură sentinentul de revigorare după o perioadă dificilă. Sub nicio formă PSD nu va de veni o anexă a lui Băsescu, nu va face compromis cu interesul electoratului nostru şi vreau să cred că există o decizie masivă de a merge înainte şi de a avea sprijin pentru a continua să facem o echipă unită. Nu este nimic ocult în întâlnirea de la Braşov. De aceea sfatul meu, în către alţi colegi de partid este de a lăsa competiţia pentru scaune şi funcţii în partid pe planul doi. PSD trebuie să redevină partidul care vorbeşte pentru interesele celor mulţi în această ţară, a susţinut preşedintele în funcţie al PSD.

Întrebat despre candidaturile mai multor lideri PSD pentru funcţia de preşedinte al partidului, Geoană a apreciat că “nimeni nu poate spune că este câştigător într-o competiţie înainte să se desfăşoare”, dar  că la Poiana Braşov a fost vorba despre alcătuirea unei echipe solide şi performante care să nu mai repete greşelile trecutului. “Asta nu înseamnă că noi am amanetat voturile la Congres”, a completat Geoană.

Despre candidatura lui Cristian Diaconescu, anunţată în această dimineaţă,  a spus că este liber şi că oricare dintre membrii partidului “are dreptul să candideze în forurile statutare şi democratice ale PSD”.

Sursa: Realitatea.net



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor