Tab de ultimă generaţie, fabricat în România

3Comentarii
Tab de ultimă generaţie, fabricat în România
BUCUREŞTI – Mai uşor de manevrat, cu un motor mai puternic, mult mai spaţioasă şi mai silenţioasă. Nu vorbim despre o maşină de ultimă generaţie, ci despre cel mai nou model de transportor auto blindat fabricat în totalitate în ţara noastră.

SAUR 8 X 8 poate fi utilizat la toate tipurile de misiuni interne şi internaţionale.

Noul transportor românesc poate fi transformat în ambulanţă, maşină de asalt, centru de comandă sau distrugător de mine. Poate transporta până la 20 de soldaţi, cu tot cu echipamente. În caz de catastrofe naturale, SAUR 8 x 8 poate interveni şi pentru salvarea unor oameni blocaţi în zone acoperite de ape.

Vehiculul este dotat cu un blindaj performant care rezistă la aproape toate tipurile de gloanţe. Armamentul utilizat de SAUR este compatibil atât pentru atacuri în câmp deschis, cât şi pentru lupte care au loc în localităţi.

Reprezentanţii armatei s-au arătat încântaţi de performanţele noului transportor, despre care cred că le va folosi soldaţilor români care acţionează în Irak, Afganistan sau Bosnia.

Costul unui astfel de vehicul variază între 600.000 şi câteva milioane de euro, în funcţie de dotări. Producătorii apreciază că vor vinde aproximativ 400 de astfel de transportoare.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor