Sute de somatii pentru trotuare necuratate de zapada, la Timisoara

15Comentarii
Sute de somatii pentru trotuare necuratate de zapada, la Timisoara
Anul acesta a început în forţă pentru poliţiştii locali din Timişoara, care au luat la verificat trotuarele din oraş, pentru a vedea dacă acestea au fost sau nu curăţate de zăpadă. Dacă la sfârşitul anului trecut agenţii au dat doar patru amenzi şi 50 de somaţii, anul acesta numărul somaţiilor a ajuns la aproape 200.

În Timişoara este în vigoare o hotărâre de consiliu local care prevede amenzi de la 500 la 1.000 de lei pentru persoanele fizice care nu curăţă trotuarele de gheaţă şi zăpadă şi de la 1.500 la 2.500 de lei în cazul persoanelor juridice. Poliţiştii locali au fost destul de blânzi când a venit vorba de aplicarea de sancţiuni. În 2011, agenţii au împărţit doar somaţii.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Nicoleta Popa, în ianuarie au fost aplicate, până luni dimineaţa, 197 de somaţii. Doar în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat aproape 30 de timişoreni au fost somaţi să cureţe trotuarele.

Ulterior, agenţii au făcut verificări pe teren şi au ajuns la concluzia că oamenii s-au conformat şi au îndepărtat zăpada.

Până la sfârşitul iernii vor mai fi probabil aplicate amenzi, astfel încât cei care se plimbă pe străzile din Timişoara să nu-şi rupă picioarele sau mâinile căzând pe trotuarele alunecoase.

„Cetăţenii, asociaţiile de locatari şi persoanele juridice au obligaţia de a curăţa trotuarele şi să pună pe ele materiale antiderapante, să depoziteze zăpada la marginea trotuarelor, astfel încât să nu împiedice circulaţia sau scurgerea apei în sistemul de canalizare”, reaminteşte purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale.

Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, modificată prin HCL 206 din 2009, spune că atât cetăţenii şi asociaţiile de locatari şi proprietari, cât şi reprezentanţii societăţilor comerciale sau ai instituţiilor sunt obligaţi să cureţe zăpada, gheaţa sau poleiul din faţa imobilelor de locuit, a magazinelor sau instituţiilor, de pe trotuare.

C. C.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor