Sute de soferi amendati la Timisoara

De B.D.
Sute de soferi amendati la Timisoara
Sute de șoferi au fost amendati și cateva zeci au rămas fără permisul de conducere la sfârșitul săptămânii trecute. Oamenii legii i-ai prins în trafic în timp ce încălcau regulile de circulație. Polițiștii vor sta cu ochii pe șoferi și în această săptămână.

 

 

Agenții de la circulație au ieșit în trafic în ultimele zile pentru a-i prinde pe șoferii teribiliști care nu respectă regulile de circulație și pentru a combate principalele cauze ale accidentelor rutire. Astfel, 609 șoferi au fost amendați pentru că nu au respectat limitele legale de viteză sau nu au purtat centura de siguranță. Dintre aceștia, cinci s-au s-au ales cu dosare penale pentru că s-au urcat la volan băuți sau nu dețineau permise de conducere. Un număr de 31 de conducători auto au rămas fără permisul de conducere, fiind prinși că nu depășesc regulamentar sau trec pe roșu.

Au fost retrase și patru certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.

„În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea indisciplinei pietonilor şi a conducătorilor auto”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al poliției Timiș.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor