Sute de români au fost blocaţi în Bulgaria din cauza viscolului şi ninsorii

Sute de români au fost blocaţi în Bulgaria din cauza viscolului şi ninsorii
Câteva sute de români au rămas blocaţi în Bulgaria, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, este vorba despre opt autocare, trei microbuze şi zece autoturisme cu cetăţeni români.

Românii sunt prinşi in mijlocul urgiei albe: zăpadă de peste un metru, rascolită cu furie de o vijelie de peste 100 km/oră.

“În urma intervenţiilor Ambasadei României la Sofia, autorităţile de protecţie civilă şi ale administraţiei locale au dispus măsurile necesare 

pentru deblocarea drumurilor şi sprijinirea autovehiculelor româneşti, însă, datorită vântului puternic şi ninsorii abundente activitatea utilajelor de deszăpezire este îngreunată şi se desfăşoară cu dificultate”, a comunicat MAE.

Doua autocare au reuşit să pătrundă în România, prin punctul de frontieră Negru Vodă, dar nu au mai pot avansa, deoarece drumul dintre Negru Vodă şi Constanţa este blocat. Oamenilor li s-a oferit cazare în localitate, însă au refuzat şi au insistat să continue drumul. Ei au rămas apoi din nou blocaţi în nămeţi.

Situaţia celorlalţi români, blocaţi în Bulgaria, s-a rezolvat sâmbătă seară. Informatia este transmisa de Ambasada României la Sofia. Pasagerii unui autocar, care rămăsese la Kavarna sunt cazaţi în oraş, iar cei dintr-un microbuz au rămas în Balcik peste noapte. În plus, autocarele care mergeau spre Turcia au fost îndrumate să se întoarcă în România sau să folosească rute ocolitoare.

Sursa: Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase