Sute de pompieri încearcă să stingă zeci de incendii de vegetaţie provocate intenţionat, în nordul Spaniei

Sute de pompieri încearcă să stingă zeci de incendii de vegetaţie provocate intenţionat, în nordul Spaniei
Mii de persoane, evacuate în urma unor incendii de vegetaţie în nordul Spaniei, au anunţat autorităţile, care au precizat că majoritatea acestor incendii au fost provocate intenţionat, informează site-ul cotidianului Euro Weekly News.

Peste 700 de pompieri participă la operaţiunile de stingere a incendiilor, a declarat Miguel Angel Revilla, preşedintele regiunii autonome Cantabria.

Oficialul a declarat că majoritatea incendiilor au fost provocate intenţionat de „piromani”.

Temperatura relativ ridicată şi vântul puternic favorizează răspândirea flăcărilor şi îngreunează eforturile de lichidare a incendiilor.

Potrivit agenţiei de ştiri EPA, în dimineaţa zilei de luni mai erau active 38 de focare de incendii, cele mai multe în zone de deal.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor