Sute de euro lunar pentru copiii aradenilor

De Diana Dutu
1Comentariu
Sute de euro lunar pentru copiii aradenilor
Generozitate made in Germania, Austria, Italia sau Belgia: părinţii care lucrează legal în statele membre UE pot beneficia de alocaţie europeană pentru copiii lor.

ARAD. 534 de persoane s-au adresat în cursul anului 2013 Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Arad, cu formulare europene pentru obţinerea de prestaţii sociale în statele membre UE. E vorba, în principal, de arădeni care muncesc legal în străinătate şi care încearcă să beneficieze de alocaţie europeană pentru copiii lor. Desigur, cuantumul acestei alocaţii este mai mare decât cei 42 de lei pe care îi asigură statul român pentru copii. Cuantumul alocaţiei europene variază de la ţară la ţară, în funcţie de numărul de copii şi de venitul anual al familiei.

Cele mai multe solicitări ajunse pe masa de lucru a AJPIS Arad sunt pentru Germania (227), Austria (184), Italia (53), Belgia (37), Ungaria (11) etc. Iată care e valoarea alocaţiilor pentru copii, în aceste ţări.

Câştigul, în cifre exacte

În Germania, pentru primul şi al doilea copil statul alocă o sumă lunară de câte 184 de euro, pentru al treilea – 190 de euro, iar de la al patrulea, 215 euro. În Austria, copiii primesc câte 105 euro până la doi ani, câte 112euro între trei şi zece ani şi câte 152 euro până la 18 ani, existând şi suplimente în funcţie de numărul de copii. În Italia, valoarea alocaţiei se calculează în funcţie de veniturile anuale ale familiei şi se încadrează între 126 şi 258 de euro; la un venit anual al familiei care depăşeşte 70.000 de euro, plata alocaţiei se suspendă. În Belgia, primul copil primeşte 88 de euro lunar, al doilea 163 de euro, iar de la al treilea, câte 244 euro. În Ungaria familiile cu un copil primesc 43 de euro, cele cu doi copii – câte 47 de euro, iar cele cu trei copii sau mai mulţi – câte 56 de euro.

Ce-au „pierdut”?

O bună parte dintre arădenii care solicită acum alocaţie pentru copii în Germania fac parte din categoria celor întorşi de la muncă din Spania. Ei au stat câteva luni acasă şi, până la urmă, s-au hotărât să o ia de la capăt în altă ţară. Pe perioada şederii pe plaiurile natale, aceştia au fost luaţi (de asemenea) în evidenţele AJPIS. Nu mai puţin de 264 de formulare europene au fost completate pentru astfel de situaţii, în cele mai multe cazuri fiind vorba de arădeni întorşi din Spania (160), Italia (56) şi Grecia (13).

Să amintim, în acest context, şi alocaţiile pentru copii acordate în Spania şi Grecia. Nu e vorba de valori prea mari, dacă e să le comparăm cu cele amintite mai sus. Valoarea alocaţiei acordate de iberici este de 41 de euro pentru copiii sub 3 ani şi de 24 de euro pentru cei între 4 şi 18 ani. Grecii alocă 8,22 euro pentru un copil, dar cresc alocaţia la 24,65 euro pentru doi copii, 55,47euro pentru trei şi 67 euro pentru patru copii.

Condiţii

Pentru a obţine alocaţia europeană pentru copiii lor, cetăţenii români trebuie să fie salariaţi sau persoane care desfăşoară activităţi independente, aflate în şomaj ca urmare a unei activităţi salariale sau independente desfăşurate în alt stat membru decât România. Cel puţin unul dintre părinţii copilului trebuie să lucreze cu forme legale în alt stat membru decât România. Alocaţia se poate obţine atât pentru copilul care trăieşte în alt stat membru, cât şi pentru copilul sau copiii care trăiesc în România.

Securitate socială

Conform Ministerului Afacerilor Externe, „alocaţiile europene” reprezintă o formă de prestaţii familiale care au ca scop asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora, care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi desfăşoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state.

Taguri: , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor