Sustine educatia copiilor din medii defavorizate, participand la Charity Quiz Night

De A. M. A.
Reactualizat la:
1Comentariu
Sustine educatia copiilor din medii defavorizate, participand la Charity Quiz Night
© foto: Charity Quiz Night
Organizat periodic de asociația Blythswood Banat, Charity Quiz Night este un eveniment caritabil cu joc de întrebări în limba engleză care strânge fonduri pentru a susține educația copiilor din familii în dificultate care frecventează centrele de zi ale asociației.

Luni, 17 septembrie, de la ora 19:00, are loc o nouă ediție Charity Quiz Night, la Vineri 15, pe malul Bega. Cei care doresc să participe și să fie generoși, își înscriu echipa online (între 2-6 membri pe echipă) și la eveniment donează 20 lei de persoană către asociația Blythswood Banat. Fiecare echipă va răspunde la întrebări din cultură generală în limba engleză, în 8 runde. Pentru înscrieri, cei interesați sunt rugați să completeze formularul.

Donația de 20 lei a unui participant este echivalentul a două mese calde pe zi pentru un beneficiar al serviciilor Blythswood Banat.

Echipa care răspunde corect la cele mai multe întrebări, câștigă un premiu de grup din partea sponsorilor Charity Quiz Night. Cei care nu ajung printre cele mai bune echipe, mai pot câștiga premii individuale la tombolă.

Tematica acestei seri va fi „Back to School”, adică înapoi la școală. Toată lumea știe că luna septembrie marchează un nou an școlar, iar pentru Blythswood Banat înseamnă o nouă generație de beneficiari care au nevoie de susținere la școală.

Blythswood Banat coordonează două centre de zi pentru copii de clasele I-VIII din familii în dificultate. Asociația își desfășoară activitatea în orașul Jimbolia, la 45 km de Timișoara, unde există o rată ridicată a abandonului școlar în rândul copiilor din familii cu venit redus. Serviciile oferite acoperă toate nevoile fizice, sociale, educaționale și psihologice ale fiecărui copil.

Toți banii strânși la eveniment sunt direcționați centrelor de zi Blythswood Banat pentru îngrijirea copiilor și prevenirea abandonului școlar.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor