„Surprize” la preţul medicamentelor de la 1 februarie!

1Comentariu
„Surprize” la preţul medicamentelor de la 1 februarie!
Deşi distribuitorii de medicamente par să fi ajuns la o înţelegere cu Ministrul Sănătăţii, Ioan Bazac, bolnavii mai au încă de aşteptat până ce stocurile din farmacii vor reveni la normal.

Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit joi cu reprezentanţii distribuitorilor de medicamente şi a hotarât adoptarea unui nou curs euro, de 4 lei, faţă de cel vechi, care era de 3,63 lei. Distribuitorii par momentan mulţumiţi, însă nimic nu e bătut în cuie. „Acest curs este în continuare mai mic decât cel real, ceea ce înseamnă că distribuitorii vor continua să aibă ceva pierderi. Dar, dacă înţelegerea rămâne, atunci stocurile se vor putea reface relativ repede, sperăm chiar săptămâna viitoare”, ne-a declarat Ana Miclea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Timiş. Până atunci însă, bolnavii vor continua să alerge de la o farmacie la alta, iar farmaciştii vor continua să dea telefoane de la un depozit la altul. În ceea ce priveşte noile preţuri de la 1 februarie, adevărul este că în primă fază se estimează o creştere a acestora cu aproximativ 10%. „Cu toate acestea, după ce se va adopta o nouă modalitate de calcul, raportată la cel mai mic preţ CIP din Europa, preţurile vor scădea”, ne-a mai spus Ana Miclea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor