Sunt sanse ca pana la finalul anului locuitorii din zona Ghizela sa scape, in mare parte, de mirosul de la deponeu

De Adrian Panduru
1Comentariu
Sunt sanse ca pana la finalul anului locuitorii din zona Ghizela sa scape, in mare parte, de mirosul de la deponeu
© Foto: arhivă
Până la finalul acestui an, cel mai probabil, locuitorii din zona Ghizela vor scăpa de mirosul care vine de la deponeu, în proporție de… 95 la sută. Aceasta este estimarea vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu, în ceea ce privește execuția proiectului prin care se vor monta filtre speciale care să reducă mirosul care vine dinspre acest deponeu.

Locuitorii din zona Ghizela, unde este plasat deponeul ecologic, se plâng de mirosul urât care este prezent în zonă. Vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu, a spus că în acest an, cel mai probabil, sistemul de filtre care reduce cu 95 la sută mirosul emanat de la deponeul de la Ghizela va fi funcțional.

„Suntem la finalul caietului de sarcini pentru achiziționarea de filtre speciale care să reducă cu 95 la sută mirosurile de la deponeul de la Ghizela. Filtrele vor fi achiziționate prin licitație, din banii câștigați de consiliul județean din activitatea de operare a deșeurilor.

Consiliul Județean Timiș avea, la început de an, aproximativ 10 milioane de lei în cont, din taxele pe care le plăteau operatorii. Eu am vizitat un sistem de filtrare de acest gen la București, l-am văzut la un deponeu.

Se pare că va costa în jur de 200.000 – 300.000 de euro toată instalația, e o instalație care scoate acel miros de sulf. La filtrarea levigatului (lichidul care se scurge din gunoi – n.r.) se folosește acidul sulfuric și se emană acel miros de sulf.

Sper ca la finalul acestui an să finalizăm proiectul, inclusiv execuția. O lună sau două se vor monta niște senzori de gaz, pentru a ști după aceea cum să fabrice filtrele pentru gazele care ies din acele deșeuri!”, a spus Traian Stancu.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor