Succes la proiectele de finantare. Universitatea Politehnica Timisoara obtine 30.000 de euro

De Marcel Hoster
1Comentariu
Succes la proiectele de finantare. Universitatea Politehnica Timisoara obtine 30.000 de euro
© Tion: Succes la proiectele de finantare. Universitatea Politehnica Timisoara obtine 30.000 de euro
Universitatea Politehnica Timișoara se bucură de succes la scrierea programelor de finanţare. Instituţia a obţinut aproape jumătate din banii oferiţi la nivel naţional în cadrul unui program de finanţare a proiectelor de cercetare.

Instituţia de învăţământ superior a depus, până în luna decembrie 2016, un număr de 8 aplicații pentru Programul „Cercetare în Sectoare Prioritare”, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014, având o rată de succes de 75%, ceea ce, la nivel național, reprezintă aproximativ 40% din totalul proiectelor acceptate pentru finanțare. Astfel, UPT a atras fonduri în valoare de 30.000 euro prin colaborări cu instituții din Norvegia și Islanda precum: Institutul Norvegian pentru Cercetări în Bioeconomie, Universitatea din Reykjavik, Centrul Islandez pentru Conservarea Solului.

Participarea la acest program a permis membrilor comunității academice din cadrul UPT accesul la capacități profesionale sau tehnice valoroase, publicarea de lucrări științifice în volumele unor conferințe indexate în baze de date internaționale prestigioase, formarea de echipe interdisciplinare în vederea participării la programul Orizont2020, creșterea vizibilității internaționale și identificarea de noi direcții de cercetare. Pentru perioada 10 mai 2016 – 28 aprilie 2017, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a lansat apelul pentru proiecte din Fondul de Relaţii Bilaterale al Programului „Cercetare în Sectoare Prioritare”, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014.

Obiectivul apelului este de a întări relaţiile bilaterale în domeniul cercetării, indiferent de aria tematică, prin reţele, schimb, acces la/şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţă şi bune practici.

Sprijinul financiar va fi oferit proiectelor dezvoltate în parteneriat între organizaţii de cercetare din România, ca stat beneficiar, şi Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, ca state donatoare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor