Sub granzii din Bucureşti

3Comentarii
Marian Iancu
Marian Iancu
TIMIŞOARA – Când a venit la Poli Timişoara, Marian Iancu a declarat răpicat că are de gând să se ia la „tăvăleală” cu granzii din Bucureşti. Adică Steaua, Dinamo şi Rapid.

În mai bine de doi ani de domnie, Iancu de Timişoara se laudă doar cu două victorii, una împotriva Rapidului, chiar în Giuleşti, cealaltă în faţa Stelei Bucureşti, anul acesta, în cadrul semifinalelor Cupei României. În faţa celor de la Dinamo Bucureşti, Poli Timişoara a reuşit doar o remiză, acum două sezoane, în ultima etapă, când scorul final a fost 0-0, şi un 1-1, obţinut cu juniorii în acest an. Despre acea remiză albă, se vorbea la vremea respectivă că ar fi fost un mic aranjament.

Dacă pe terenul de joc timişorenii au fost inferiori de mai fiecare dată, când venea vorba despre achiziţii Marian Iancu le lua faţa bucureştenilor. Până în această vară, pentru că, aflate în pauză competiţională şi într-o perioadă în care transferurile curg, echipele din campionatul intern s-au pus pe cumpărat jucători. Dacă până în iarnă Poli Timişoara achiziţiona jucători de la Steaua sau Dinamo, în prezent datele problemei s-au schimbat. Poli Timişoara l-a pierdut pe Ifeanyi Emeghara, unul dintre cei mai valoroşi jucători din lotul alb-violet, în detrimentul Stelei. În perioada imediat următoare Poli Timişoara s-ar mai putea despărţi de un jucător valoros, Marius Popa fiind aproape să treacă tot în tabăra steliştilor finanţaţi de Gigi Becali.

Cosmin Bradu
cosmin.bradu@informmedia.ro



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor