Studentii timisoreni, prezenti la cel mai mare festival de tehnologie din lume

De Marcel Hoster
Universitatea de Vest
Universitatea de Vest
Universitatea de Vest din Timişoara va fi reprezentată, începând din acest an, la Campus Party, cel mai mare festival de tehnologie din lume. Un număr de 50 de studenţi ai UVT vor participa la acţiunea ce va avea loc la Berlin în perioada 21-26 august. Deplasarea are loc în urma semnării recente a unui protocol de parteneriat de către Universitatea de Vest din Timişoara.

La Campus Party participă peste 10.000 de specialişti din întreaga lume, iar printre conferenţiarii prezenţi la ediţiile trecute se numără personalităţi precum Neil Amstrong, Stephen Hawking, Al Gore sau Kevin Warwick. Evenimentele festivalului se vor desfăşura în cadrul a 16 secţiuni tematice paralele (development, software, security, networking, design, photography, social media, robots, biotechnology, hardware, gaming, moding etc.), la care se adaugă peste 500 ore de conferinţe, 100 ore de workshop-uri şi peste 50 de competiţii.

Participarea la ediţia din acest an constă în furnizarea de idei pentru viitoarea Agendă Digitală Europeană, provocarea fiind lansată de către Comisarul European, doamna Neelie Kroes, Vice Preşedinte al Comisiei Europene. Oficialul european va fi prezent, de altfel, în cadrul mesei rotunde şi a ceremoniei de decernare a premiilor din data de 24 august. Şi universitatea timişoreană va fi reprezentată la ceremonie la cel mai înalt nivel, prin intermediul lui Marilen Pirtea, rectorul UVT.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase