Unul dintre cele mai de succes programe de colaborare între universităţile europene este Erasmus, prin intermediul căruia sudenţii dintr-o ţară pot studia pentru o anumită perioadă în instituţii similare din alte ţări europene, iar perioada petrecută la studii în străinătate fiind recunoscută şi la cea de unde provine studentul. Dacă o idee discutată în cadrul consorţiului Universitaria va deveni realitate, am putea avea în curând un Erasmus mai mic la nivel de România
Pe lista subiectelor discutate în cadrul ultimei întâlniri a Universitaria s-a aflat şi realizarea de mobilități interne între instituțiile de învățământ din cadrul Consorțiului, după un model asemănător programului Erasmus. Astfel, studenții de la o universitate membră ar putea studia la alta un semestru, după care la întoarcere le-ar fi recunoscute creditele în integralitate. Consorțiul Universitaria a solicitat Ministerului Educației să elaboreze cadrul legal pentru a se putea implementa această inițiativă.
Membrii Universitaria sunt Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Universitatea Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi, Academia de Studii Economice Bucureşti, respectiv Universitatea de Vest Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!