Studentii protesteaza la Timisoara pentru burse si locuri in tabere

55Comentarii
Studentii protesteaza la Timisoara pentru burse si locuri in tabere
Studentii din Timisoara vor organiza un protest, luni, de la ora 12, în faţa Prefecturii Timiş, nemulţumiţi de refuzul ministrului Daniel Funeriu de a semna un protocol în care sunt stipulate revendicările reprezentanţilor studenţilor cu privire la tabere, burse şi credite pentru studenti. Ei se alătură astfel colegilor de la Bucureşti, care se află deja în cea de-a doua săptămână de proteste.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) critică atitudinea ignorantă pe care ministerul a adoptat-o faţă de interesul şi implicarea partenerilor sociali în elaborarea unei Legi a educaţiei „coerente”, care să ofere soluţii la problemele reale ale sistemului de învăţământ. De asemenea, studenţii susţin că ministrul Petru Funeriu a refuzat să semneze protocolul cu federaţia UNSR, în care erau stipulate revendicările reprezentanţilor studenţilor cu privire la tabere, burse şi credite pentru studenti. Deşi ar fi trebuit să organizeze proteste încă de săptănmâna trecută, studenţii din Timisoara afliaţi UNSR au depus documentele necesare la primărie prea târziu, şi au primit aprobare pentru manifestaţie abia pentru ziua de astăzi.

Domnul Petru Daniel Funeriu ne-a dovedit în repetate rânduri faptul că nu este un ministru care ştie să comunice cu partenerii sociali, nu este competent în a stabili relaţii constructive de colaborare cu reprezentanţii din învăţământ. Dovedind aceste calităţi vadite, considerăm că domnul ministru Funeriu, depăşit fiind de evenimente, nu poate oferi soluţii viabile problemelor studenţilor din România”, se arată într-o scrisoare deschisă trimisă de reprezentanţii UNSR primului ministru Emil Boc.

Protestul de la Timisoara va avea loc în faţa prefecturii, între orele 12 şi 13. Potrivit lui Ioan Drăghia, vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor în Ştiinţe Exacte din Universitatea de Vest Timişoara (ASEUT), organizaţie afiliată UNSR, în cazul în care reprezentanţii de la Bucureşti nu vor ajunge la o înţelegere cu conducerea Ministerului Educaţiei, protestele vor continua şi în zilele următoare.

UPDATE. Ploaia i-a ţinut pe studenţi în cămine şi nici măcar reducerea burselor nu i-a determinat să iasă în stradă, aşa cum era planificat. Numai în jur de 20 de studenţi, membrii ai ASSEUT, au pichetat luni Prefectura Timiş, cerând demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Principala nemulţumire a studenţilor este intenţia ministerului de a reduce bursele cu 25%,, şi cer ca acestea să rămână la nivelul anului 2009. Tinerii au fluierat şi au afişat pancarte pe care se poate citi „Noi v-am votat, voi ne-aţi uitat” şi „Burse mai mari, chirii mai mici”. Protestul studenţilor este planificat să dureze circa o oră. Iniţial, ASSEUT anunţase că va picheta Prefectura Timiş lunea trecută, însă protestul a fost amânat din cauză că studenţii nu au obţinut autorizaţie de la Primăria Timişoara.



55Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor