Studentii la Drept de la Universitatea de Vest, cei mai buni din Europa de Est

De M. Hoster
Studentii la Drept de la Universitatea de Vest, cei mai buni din Europa de Est
Studentii la Drept de la Universitatea de Vest, cei mai buni din Europa de Est
Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt primii din Europa Centrală şi de Est. O echipă formată din studenți ai Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a învins în cadrul unui concurs organizat în domeniul depturilor omului.

Echipa timişoreană s-a situat pe primul loc în clasamentul regiunii Europa Centrală şi de Est, în cadrul fazei finale a World Human Rights Moot Court Competition, un prestigios concurs studenţesc organizat de Centrul pentru drepturile omului de pe lângă Universitatea din Pretoria, Africa de Sud.

Echipa Universității de Vest din Timișoara a obținut, de asemenea, locul 9 în clasamentul general mondial devansând, prin aceste rezultate, echipe ale unor universităţi de prestigiu precum Universitatea Yale (Statele Unite ale Americii), Universitatea Carol din Praga (Cehia) sau Universitatea din Sao Paolo (Brazilia).

Aflată la a patra ediţie, competiția s-a desfășurat în perioada 8-10 decembrie 2012.

La faza finală au participat cele mai bune 16 echipe, selecţia realizându-se pe baza memoriilor scrise transmise de circa 70 de universităţi din întreaga lume. România a fost reprezentată de echipa Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, formată din Raul-Teodor Mazilu şi Diana Moise, studenţi în anul III. Aceștia au fost pregătiți de către Conf. Univ. Dr. Valentin Constantin şi Lect. Univ. Dr. Lucian Bojin.

Succesul în cadrul concursului nu este o premieră, şi în anul 2011 echipa Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a obţinut rezultate foarte bune, câştigând grupa regională Europa Centrală şi de Est şi obţinând locul 4 în clasamentul individual general al pledanţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !