Studentii din Timisoara, solidari cu protestul ANOSR

4Comentarii
Studentii din Timisoara, solidari cu protestul ANOSR
Studenții timișoreni se alătură colegilor din București protestului împotriva Ministerului Educației, dar numai declarativ. Concret, deși Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a pregătit un calendar de proteste de luni, 28 februarie, până sâmbătă, 5 martie, studenţii din Timişoara vor trimite doar reprezentanți la București.

Noi am făcut un astfel de protest la începutul lunii noiembrie. N-o să-l repetăm și acum. Doar vom pune un banner pe clădirea Universității de Vest în zilele următoare pentru a-i susține pe colegii din ANOSR“, ne-a spus Roxana Cioclov, press officer în cadrul OSUT. Ea a precizat că și pe site-ul organizației studențești a fost postat un sondaj pentru a afla părerea studenților vizavi de prevederile din Legea Educației. Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) va arbora, în decursul acestei săptămâni un banner pe clădirea UVT, în semn de protest față prevederile din noua Lege a Educației: lipsa celor 25% din decizia de desemnare a rectorului, precum și lipsa celor 25 la sută din Consiliul de Administrație al universităților. „La noi n-o să fie mare lucru. O echipă va merge la București pentru a protesta acolo împreună cu studenți din toată țara“, a explicat reprezentanta OSUT. ANOSR prevede o serie de proteste zilnice, în perioada 28 februarie-5 martie, în fața Ministerului Educației, tinerii fiind nemulțumiți de reprezentativitatea pe care o au în structurile de decizie ale universităților.

M.M. HOJDA



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor