Studentii de la Universitatea de Vest din Timisoara, pierduti in economie

Studentii de la Universitatea de Vest din Timisoara, pierduti in economie
Sesiuni de comunicări şi training-uri adresate studenţilor Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timisoara. Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest (OSUT) organizează în perioada 9 – 18 aprilie cea de-a doua ediţie a proiectului „Pierdut in Economie”.

Proiectul „Pierdut în economie” a debutat anul trecut, tot în luna aprilie, însă a avut mai puţini participanţi, studenţii timişoreni nefiind obişnuiţi cu sesiuni de comunicări în domeniul economiei. Astfel de sesiuni se organizează în majoritatea centrelor universitare din ţară, iar „Pierdut în economie” a apărut pentru a răspunde nevoilor studenţilor: nevoia de eliminare a inhibiţiilor şi susţinerea propriilor idei, nevoia de dezvoltare dirijată a creativităţii, precum si nevoia de educaţie non-formală şi cea de motivare personală şi profesională.

„Scopul principal al acestui proiect este acela de a oferi studenţilor de la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor un mediu propice pentru dezvoltarea cunoştinţelor acumulate în timpul cursurilor şi seminariilor. Studenţii trebuie să înţeleagă că în mâinile celor mai buni dintre ei stă viitorul economic, financiar, nivelul de trai al ţării noastre, şi nu numai. De asemenea, aceştia vor fi familiarizati cu activităţi economice practice”, spune Nada Coici, reprezentant relaţii cu presa în cadrul OSUT.

Unul dintre principalele obiective ale proiectului este creşterea abilităţii de comunicare a rezultatelor cercetării întreprinse pe o perioadă de o lună, de către un număr de 50 de studenţi ai FEAA, prin desfăşurarea unei sesiuni de comunicări la care vor participa atât concurenţii, cât şi studenţii spectatori care vor să obţină informaţii din domenii precum finanţe, contabilitate, management si marketing. De asemenea, studenţii vor avea ocazia însuşirii unor informaţii într-un cadru non-formal, prin participarea la două training-uri pe teme de motivare personală şi profesională şi scriere de proiecte în context european. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, în Amfiteatrul 13 al Universităţii de Vest, de la ora 17.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !