Studenţii cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu

13Comentarii
Studenţii cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu
Complet nemulţumiţi de ultima variantă a Legii Educaţiei, care a fost aprobată luni de Guvern, studenţii care fac parte din Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cer demisia ministrului Educaţiei şi se declară „stupefiaţi” de forma actuală a legii, considerând că este total împotriva studenţilor.

După un set de dezbateri publice, doar bifate de minister, în care 99% dintre propuneri au fost făcute de ANOSR, iar peste 50% ni s-a promis că vor fi  introduse în lege, constatăm o ignorare completă a societăţii civile şi un dispreţ real faţă de studenţi. ANOSR a participat în mod constructiv la toate dezbaterile publice. A organizat peste 40 de dezbateri interne în ţară pentru a fundamenta poziţiile, în final realizând că abordarea constructivă în România este sortită eşecului”, este de părere Cezar Hâj, preşedintele ANOSR.

Studenţii sunt nemulţumiţi în primul rând de faptul că îşi pierd cele mai elementare drepturi de a fi reprezentaţi – participarea în comisiile universitare, în biroul senat şi în consiliul de administraţie. „Fără acestea, studenţii devin simple exponate, fără acces la deciziile importante din cadrul universităţii”, spun reprezentanţii studenţilor. De asemenea, ei consideră că nu vor avea parte de un învăţământ centrat pe student şi că, prin intermediul noii Legi a Educaţiei, corupţia universitară „în loc să fie combătută, este stimulată”. Mai mult, etnicii români din străinătate nici măcar nu există în textul noii legi, conform ANOSR – studenţii basarabeni de pildă nu primesc nicio subvenţie, nicio bursă şi niciun sprijin din partea statului român.

Multe dintre problemele ridicate de studenţii din ANOSR au fost discutate şi la Timişoara, în cadrul dezbaterii publice „cu scântei” care a avut loc la sfârşitul lunii martie. „Din perspectiva ANOSR, acţiunile desfăşurate de MECTS nu au fost dezbateri publice, ci simple campanii de promovare, informare şi o disimulare continuă! În aceste condiţii, ANOSR cere deminisa ministrului Educaţiei”, adaugă reprezentanţii studenţilor.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor