Studenţii ar putea intra totuşi în sesiunea de iarnă

Studenţii ar putea intra totuşi în sesiunea de iarnă
Timişoara – După întâlnirea ce a avut loc marţi între ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi liderii sindicali ai profesorilor, părerile sunt împărţite: universitarii sunt mulţumiţi, pe când preuniversitarii sunt încă în dubii.

Hotărârea care s-a adoptat este clară: creşterile salariale prevăzute de legea aflată în vigoare vor fi cuprinse în proiectul de buget pe anul 2009. Urmează ca în zilele următoare să se facă acest proiect şi să se înainteze Guvernului, iar ulterior să aibă loc încă o întâlnire între ministru şi liderii sindicali. Aceştia au plecat astăzi fie mulţumiţi, fie revoltaţi. Marian Uţă, preşedintele Sindicatului Preuniversitar din judeţul Timiş, nu este foarte entuziasmat de ideea adoptării aşa numitelor criterii de performanţă şi în învăţământul preuniversitar, pe baza cărora s-ar acorda creşteri salariale în funcţie de merit. „Acestea sunt poveşti ale doamnei ministru, pentru a fi evaluaţi e nevoie de anumite criterii care nu există încă, şi sunt curios cine va fi în măsură să le aplice să ne evalueze pe baza lor”, ne-a spus Uţă. El a mai precizat că la sfârşitul săptămânii va avea loc o întâlnire a consiliului de conducere al Federaţiei Educaţiei Naţionale, unde se vor discuta hotărârile Ecaterinei Andronescu şi următorii paşi ai sindicaliştilor. „Nu renuţăm încă la ameninţările cu greve, dar este clar că nu le vom adopta decât ca măsură extremă”, a încheiat sindicalistul. Tot la sfârşitul săptămânii se întâlnesc şi liderii sindicatului Alma Mater, care reprezintă interesele profesorilor universitari. Ei au părut însă mulţumiţi de rezultatele întâlnirii de marţi. „Pentru învăţămât ar urma să se acorde 6% din PIB, ceea ce ar acoperi toate creşterile salariale pe care le-am cerut, având în vedere că pentru salarii, efortul bugetar ar fi de doar 3,2% din PIB. Pe noi nu ne poate decât bucura acest lucru. La preuniversitari ar putea exista însă probleme, deoarece la ei nu există încă acele criterii de performaţă”, ne-a spus Ilare Bordeaşu, preşedintele Alma Mater pe zona de vest. De asemenea, el a adăugat că iminenta grevă a profesorilor universitari nu se suspendă, ci doar se amână, până când varianta bugetului pe anul acesta va fi finalizată. Profesorii ar fi trebuit să primească salarii mai mari cu 50% de la 1 octombrie anul trecut.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !