Struguri da, cereale ba, în Timiş

3Comentarii
Struguri da, cereale ba, în Timiş
2009 a fost un an foarte bun pentru producţia de struguri şi mere, dar a fost şi un an dezastruos pentru cereale. Motivul principal – seceta. Dacă vinul din acest an este unul foarte bun, porumbul şi grâul au fost în mare parte compromise.

Agricultorii din Timiş se plâng că, din cauza secetei, producţia de cereale a scăzut la jumătate. În plus, calitatea culturilor este mult mai slabă decât cea de anul trecut. Acum, oamenii spun că nu reuşesc să-şi scoată nici măcar banii pe care i-au investit.

,,A fost un an foarte slab. Am recoltat porumb la jumătate faţă de 2008. În plus, şi preţul este mai mic, iar noi abia dacă reuşim să acoperim cheltuielile de cultivare şi recoltare. Am putea supravieţui dacă statul ne va acorda ceva subvenţii, altfel, mulţi dintre noi vor trece printr-o perioadă neagră”, a declarat Dumitru Ciocârlan, agricultor.

Pe de altă parte, seceta a favorizat producţia de struguri şi implicit cea de vin. Viticultorii susţin că, faţă de anul trecut, recolta este mai mare cu 20 de procente, iar calitatea este net superioară.

,,Dimpotrivă, pe noi seceta ne-a ajutat foarte mult. Avem o producţie cu 20 la sută mai mare, iar vinul este de calitate superioară”, a spus Liviu Guţ, viticultor din zona Recaşului.

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş intenţionează să implementeze un sistem de a controla fenomenele meteorologice, în special ploile, care va rezolva şi problema irigaţiilor.

,,În cel mult doi ani, împreună cu Camera de Comerţ Timişoara şi omologii din Serbia, vom încheia un parteneriat transfrontalier prin care se pot produce ploi la comandă. Prin acest sistem, agricultorii nu vor mai avea astfle de probleme şi, în plus, este mai avantajos decât irigaţiile”, a declarat Tiberiu Lelescu, director DADR Timiş.

Este vorba de rachete speciale, similare cu cele antigrindină, care atrag norii. În Serbia sistemul este deja funcţional, dar în România se preconizează că nu poate fi implementat mai repede de doi ani.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor