Cititorii tion.ro susțin că imediat după intersecția străzii Gavril Musicescu cu Gospodarilor, în spatele hotelului de acolo, asfaltul este surpat de două luni pe o bandă, iar carosabilul de pe cealaltă bandă a crăpat și este posibil să pice oricând sub greutatea autoturismelor. Nu este singurul loc unde asfaltul a cedat din cauza… canalizării.
Potrivit reprezentanților Aquatim, canalizarea a fost schimbată în urmă cu aproape zece ani, iar soluția folosită nu a fost tocmai cea mai fericită.
„Lucrarea a fost făcută de primărie în 2007-2008, din tuburi de beton, pozate la adâncimi mari, patru-cinci metri, într-un teren nisipos cu pânza freatică foarte aproape de suprafață. Termenul de garanție a fost de doi ani. Nu se poate lucra acolo decât cu filtre aciculare pentru scoaterea apei. Din cauza solului umed și nisipos, atunci când tuburile la îmbinare se deplasează, au loc subspălări și apar prăbușiri locale. În Timișoara se recomandă a se lucra la canalizare cu materiale compozite sau plastice – polipropilenă”, a explicat, pentru tion.ro, Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.
Momentan nu se poate lucra pe strada Musicescu, ne-au mai spus cei de la Aquatim. Motivul? Societatea de apă și canal nu deține echipamentul necesar… încă.
„Se poate lucra pentru remediere numai cu acele filtre aciculare, utilaje pe care Aquatim nu le are în momentul de față. Foarte probabil astăzi (n.r. miercuri) primim aceste echipamente, deci de săptămâna aceasta ne apucăm de lucru”, ne-a declarat Nicolae Ghelsingher, directorul tehnic al societății de apă și canal.
Asfaltul de pe Musicescu s-a mai surpat și în primăvara anului trecut, când lucrările de reabilitare a celei mai lungi străzi din Timișoara încă nu erau gata.
Vă reamintim, lucrările de reabilitare a străzii Gavril Musicescu au început în primăvara anului 2013, de șantier ocupându-se Societatea de Drumuri Municipale. Potrivit autorităților locale, investiția a fost de 6,2 milioane de lei fără TVA, adică de peste 1,6 milioane de euro.
Articole pe aceeași temă:
De ce se inunda strada Musicescu la fiecare ploaie? Explica primarul Nicolae Robu
Cititorii ne sesizeaza ca s-a surpat asfaltul proaspat pe strada Musicescu!
Citiți principiile noastre de moderare aici!