Ludovic Orban a declarat, la Timișoara, că liberalii urmăresc de aproape intențiile Guvernului de modificare a legilor justiției, mai ales că Florin Iordache, președintele comisiei speciale parlamentare nici nu știa ce conține acest pachet de legi. Astfel, chiar dacă unele prevederi au mai fost „îndulcite”, Orban este convins că social-democrații vor veni la vot cu „amendamente pregătite la sertar cu o seară înainte”.
„Intenția lor este să nu mai fie deranjați de procurori și judecători, să poată fura liniștiți în continuare”, a spus Orban.
El a precizat că poziția PNL în această privință este „aproape identică” cu cea a președintelui Iohannis.
„Susținem poziția Președintelui României. De altfel poziția noastră e aproape identică cu cea a președintelui”, a adăugat Orban.
Întrebat de reporterul tion.ro dacă liberalii vor sprijini protestele anunțate duminică în mai multe orașe din țară împotriva acestor modificări, Orban a spus că recomandarea conducerii liberale este „ca toți membrii să sprijine” aceste proteste.
De altfel, a spus Orban, liberalii au fost prezenți în stradă în calitate de cetățeni și la protestele #Rezist, însă tot în calitate de cetățeni, pentru a nu politiza acea mișcare de stradă.
Interesant este că, cu câteva minute înainte de aceste declarații, primarul Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș, nu știa nimic despre protestul anunțat de duminică.
„Ce protest?”, a întrebat Robu într-o discuție cu presa.
Asta deși Primăria Timișoara, prin Comisia de ordine publică a emis o autorizație de protest, lucru confirmat de organizatori.
Video: Facebook/Nicolae Robu
Citiți principiile noastre de moderare aici!