26. septembrie 2009 16:10; Reactualizat la: 26.09.2009 16:10


Un Audi s-a răsturnat între Pişchia şi Giarmata

Un Audi s-a răsturnat între Pişchia şi Giarmata
Trei tineri şi-au văzut moartea cu ochii după ce s-au dat peste cap cu maşina, în drum spre Timişoara. Şoferul şi pasagera din spate au scăpat ca prin minune, dar o tânără aflată în dreapta conducătorului auto a ajuns la spital cu răni grave. 

 (21 comentarii)

Accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, între localităţile Pişchia şi Giarmata. Şoferul unui Audi, care se îndrepta spre Timişoara, însoţit de două prietene, s-a trezit cu un alt autoturism în faţă, angajat într-o depăşire riscantă, într-o zonă cu vizibilitate redusă. A încercat să evite impactul şi a ieşit în décor, răsturnându-se în câmp. “După curbă, m-am trezit cu un Cielo albastru în faţă. Am tras tare de volan să-l evit, am ajuns pe contrasens, maşina a intrat în balans şi n-am mai reuşit să o redresez. Ne-am învârtit, iar maşina s-a dat peste cap. Ne-am oprit în câmp, iar celălalt şofer nici măcar nu a oprit”, a povestit bărbatul care se afla la volanul autoturismului Audi. Varianta sa este confirmată şi de martorii oculari. “Ne-a depăşit o maşină albastră, chiar în curbă. Nu am vazut nici marca, dar nici numărul. Am tras repede pe dreapta, să-i ajutăm pe tinerii din Audi. Au avut mare noroc că aveau centurile de siguranţă”, a explicat unul dintre martori.

Două echipaje ale ambulanţei au sosit imediat în zonă, iar medicii le-au acordat primul ajutor celor trei persoane din maşina răsturnată. Una dintre cele două tinere a fost transportată la spital.

Agenţii de circulaţie au efectuat măsurători şi au audiat mai mulţi martori, pentru a încerca să identifice autoturismul fugarului.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou