28. noiembrie 2008 14:56; Reactualizat la: 28.11.2008 14:56


Timişoara ia cei mai puţini bani europeni

Timişoara ia cei mai puţini bani europeni
Timişoara este, din nou, codaşă când vine vorba de primit bani europeni. Capitala Banatului are alocaţi mai puţin de 10 la sută din suma totală disponibilă pentru Axa 1 a Regio-Programul Operaţional Regional „Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”.

 (21 comentarii)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor va lansa, saptamâna viitoare, mult aşteptata cerere deschisă de proiecte, având disponibile în total 509 milioane de euro, dintre care Timişoarei îi sunt alocate doar 57,7 milioane de euro. Aceasta reprezintă cea mai mica sumă alocată celor şapte oraşe din România incluse în această axă, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare. Cel mai mult va primi Iaşiul, cu 91 de milioane de euro, respectiv Ploieştiul, cu 78 de milioane de euro. În cadrul acestui sub-domeniu al programelor de finanţare componente ale Regio, programul de dezvoltare regională a României, vor putea primi finantare, pe baza planurilor integrate de dezvoltare urbană, proiectele care vizează reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban (infrastructura publică urbană, transport şi mobilitatea populaţiei, patrimoniu cultural mondial (UNESCO), naţional şi local, din mediul urban); dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri; reabilitarea infrastructurii sociale. Aceasta cerere deschisă se adreseaza celor 7 municipii desemnate ca poli de crestere de către Guvern, aici urmând să fie realizate, cu prioritate, investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională. Oraşele alese sunt: Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou