
Deşi iniţial croaţii au fost liniştiţi, la orele prânzului au creat deja primele probleme. Printr-
În Timişoara se află deja un număr de peste 100 de suporteri ai echipei cu care „Poli” Timişoara va susţine partida din Europa League, de la ora 22.05, pe stadionul Dan Păltinişanu. La meci sunt aşteptate câteva sute de suporteri croaţi, gradul de risc al partidei fiind considerat unul ridicat. Aceasta atât din cauza prezenţei a numeroşi cetăţeni de etnie sârbă în Timişoara, dar şi faptului că suporterii echipei din Zagreb sunt consideraţi printre cei mai răi din fosta republică Iugoslavă. În acest moment, centrul Timişoarei este împânzit de forţe de ordine, aceştia sunt pregătiţi să intervină din nou dacă vor mai avea loc incidente.
UPDATE: Cei peste 50 de suporteri aflaţi în centrul Timişoarei s-
Sute de suporteri aruncă cu petarde în centrul Timişoarei
În Piaţa Operei din Timişoara se află în acest moment peste 300 de suporteri ai echipei Dinamo Zagreb. Fanii care au ajuns ulterior în centrul oraşului au început să arunce cu fumigene şi cu torţe. Grupul compact e înconjurat de zeci de politişti.
După ce s-
Suporterii au luat-
Susţinătorii celor două echipe s-
Câteva terase din Piaţa Unirii au fost complet devastate în urma altercaţiilor izbucnite. Zeci de suporteri ai ambelor echipe au fost urcaţi în dube. Pentru a aplana scandalul au intervenit şi mai mulţi poliţişti croaţi.
UPDATE. În drum spre Stadionul „Dan Păltinişanu”, au avut loc din nou ciocniri între taberele croate şi române. Fanii celor două echipe s-
Control la sânge la intrarea in stadion
Pană la ora 21, forţele de intervenţie au reţinut peste 50 de suporteri din ambele tabere, iar 9 au fost transportaţi la spital. Spectatorii celor două echipe au început să intre pe stadion, unde suporterii sunt controlaţi la sânge. Accesul pe stadion nu este permis cu niciun fel de obiect contondent, nici măcar cu camerele de filmat care au baterii. Nemulţumiţi că sunt buzunăriţi, suporterii croaţi au început o nouă bătălie, în apropierea stadionului, ţinta fiind de această dată forţele de ordine.
Suporterii croaţi, scoşi afară din ţară!
Incidentele de la stadion au degenerat înainte de începerea partidei. Forţele de intervenţie au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene. Aproximativ 20 de suporteri croaţi, care au distrus scaune şi stâlpi de iluminat de pe stadion, dar şi gardul care separă galeriile, au fost urcaţi în dube şi transportaţi către graniţă.
Subprefectul scoate suporterii străini de pe teren
Subprefectul de Timiş, Călin Dobra, aflat pe stadion, a ordonat ca suporterii croaţi care au devastat terenul să fie scoşi din tribune, din cauză că au rupt gardul şi au intrat pe stadion.
Conform violamania.mysport.ro: „Cei 700 de fani ai croaţilor prezenţi în peluza Nord au atacat spectatorii prezenţi la Tribuna I, cu bolovani şi pietre, după care şi-
Ai fotografiat ceva interesant ce crezi că poate deveni o ştire? Trimite-ne pozele, însoţite de o scurtă descriere, la adresa redactie@tion.ro . Dacă ai şi filmat, poţi urca imaginile tale pe video.tion.ro
Comentariu de la : Uta Frate !!!!!!!! , 02.10.2009, 17:21Ati luat niste scaune in cap | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : alintm , 02.10.2009, 13:07presa de cacat | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 06.10.2009, 09:32bravo | Raspuns | Semnalare |
Astia habar nu au cine ar fi trebuit sa se bata cu croatii. Jandarmii mergeau cu niste camioane imense si abia se strecurau pe stradutele inguste din Unirii nici macar nu au coborat din camioane. | |
Comentariu de la : Anonim , 03.10.2009, 10:57CIUDATULE! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 12:55tion nu imi mai cenzura mesajele ! | Raspuns | Semnalare |
Cum puteti voi sa criticati ca i-a cazut pistolul celuilalt.Stiti voi ce cacat de echipament da minunatul minister?Siti ca si-l cumpara din banii lor ?Siti ?Nu stiti ! dar stiti sa aruncati cu noroi in ei.Stiti voi ca daca nu era DPIR distugeau tot centru ?Stiti ca jandarmii au stat si s-au uitat si doar politistii se bateau cu huliganii pina sa vina DPIR ?sunteti chiori ?mai vizionati filmele idiotilor.Jandarmii a coror treaba au facut-o cei de la DPIR au intevenit dupa DPIR desi erau de fata la bataile din piata.Chiar nu sunteti in stare sa ganditi ?Vorbiti numai ce vedeti pe Antena 1 si restul televiziunilor de scandal?Chiar asa va indobitoceste televizorul ? | |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 12:40rusine sa va fie ! | Raspuns | Semnalare |
Cum puteti voi sa criticati ca i-a cazut pistolul celuilalt.Stiti voi ce cacat de echipament da minunatul minister?Siti ca si-l cumpara din banii lor ?Siti ? Nu stiti ! dar stiti sa aruncati cu noroi in ei.Stiti voi ca daca nu era DPIR distugeau tot centru ?Stiti ca jandarmii au stat si s-au uitat si doar politistii se bateau cu huliganii pina sa vina DPIR ?sunteti chiori ?mai vizionati filmele idiotilor. Chiar nu sunteti in stare sa ganditi ?Vorbiti numai ce vedeti pe Antena 1 si restul televiziunilor de scandal?Chiar asa va indobitoceste televizorul ? | |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 10:40jalnici | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 10:07Palade e de vina! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : foreverTM , 02.10.2009, 09:20... | Raspuns | Semnalare |
nu vii in alta tara sa devastezi centrul orasului, astia nu merita primiti pe viitor nici ca turisti. | |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 09:15am si eu ceva de spus!!! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 08:49INUMAN | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : HOMBRE Ar , 02.10.2009, 08:33VAI DE POLITIA ROMANA SI TOT ODATA, DE NOI, CETATENII ROMANI! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 06.10.2009, 09:38pt HOMBRE Ar | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 12:49esti un dobitoc | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : HOMBRE Ar , 05.10.2009, 12:04DOBITOC ESTI TU! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 06.10.2009, 09:34pt HOMBRE Ar | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : .308 Winchester , 02.10.2009, 07:59Hai ca daca toti sunteti incalziti... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : ? , 02.10.2009, 06:35? | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 08:24hey | Raspuns | Semnalare |
s-au facut ... nu sau facut pentru om sa fie fericit ... nu pentru on s-a fie fericit poate ar trebui sa mergi la scoala, caci esti precum discursul agramat | |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 11:39? | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : mirko.semiga@gmail.com , 02.10.2009, 00:34casino35 | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : casino35 , 02.10.2009, 12:17casino35 | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 08:27yes you pice of sh1t! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Timisoara citizen , 02.10.2009, 01:52Get a life! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 23:23vaisamar | Raspuns | Semnalare |
de poli ce sa zic...ala a fost meci? | |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 23:15cretinii pamantului | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 22:11... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 21:46hahah | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 11:23garcea si oltenii | Raspuns | Semnalare |
Vb aia ca in versu lu puya daca ne ataca cand e inima de tigan suntem mancati:D,vai de p...... noastra. Niciodata sa nu comparati indarjirea popoarelor sarbesti cu lasitatea poporului roman.Ne bat astia si la fotbal si la box si la ce vreti voi. | |
Comentariu de la : IANCULEEEEEE , 01.10.2009, 21:16VREI SUPORTERI ? | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Luci E. , 01.10.2009, 21:16Ai nevoie de fotbal? | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : adi , 01.10.2009, 21:02croat=gunoi | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Andrei , 01.10.2009, 20:55N-am fost acolo | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : adi tm , 01.10.2009, 20:51mor de ciuda | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : ss , 02.10.2009, 04:37srbija | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim sd , 01.10.2009, 20:45.. | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : adi , 01.10.2009, 20:42fotbalul e pentru tarani | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Gabriel , 01.10.2009, 21:19Ai dreptate mare....am ajuns de tot rahatul....suntem primii la asa ceva....pacat de tara asta. In Piata Unirii se aduna "MIEZUL" CICA :))) COLACARII,PRODUCATOARELE SI PITIPOANCELE...IMI ESTE SCARBA ... | Raspuns | Semnalare |
In Piata Unirii se aduna "MIEZUL" CICA :))) COLACARII,PRODUCATOARELE SI PITIPOANCELE...IMI ESTE SCARBA ... | |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 20:25cretini | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 20:13... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : yugo tm , 01.10.2009, 20:052-0 poli | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 20:03... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 20:00BOS | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:55PRESA JAF | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:55PRESA JAF | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 02:04boule | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : cattagrasu , 01.10.2009, 19:54.... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:49PRESA JAF | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:43alabala | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:43tleviziune de rahat | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : hiks , 01.10.2009, 19:21maimute | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:03felicitari politia si jandarmeria | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Yo! , 01.10.2009, 18:55Afumati | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Neala , 01.10.2009, 18:45CHICAGO | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : bojin , 01.10.2009, 18:37de n-as bate la ei... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Ramona , 01.10.2009, 18:24Scandal | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : UN TIMISOREAN REVOLTAT , 01.10.2009, 18:30POLITI/JANDARMERIA PRAF !! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 18:23ce striga? | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:39traducere | Raspuns | Semnalare |
sa-i omorim pe tigani | |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 17:53analfabeti | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 18:03sarb | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : ma , 01.10.2009, 16:11cel mai prost articol citit. | Raspuns | Semnalare |
in al 2 lea rand,meciul incepe la ora 22:05 . incompetentilor. | |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 08:29ce poti sa ceri... | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 16:10articolul e cam incurcat | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 16:56alo | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 17:11puteam sa jur !! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 16:40hmmm | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 17:07puteam sa jur !! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 17:25USOR TATICU | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : poli , 01.10.2009, 15:38dezinformatori | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : gheorghe , 01.10.2009, 15:21. | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Popovici , 01.10.2009, 15:13d | Raspuns | Semnalare |
Deci cine face scandal? | |
Comentariu de la : Cristi , 01.10.2009, 14:48Fotbalul e un kkt | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : gigi , 01.10.2009, 16:16ai perfecta dreptate | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 16:05Du-te la sapa! | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Cristi , 02.10.2009, 08:32Pentru anonimul de la 16:16 | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 17:23cine cine oaree | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 01.10.2009, 19:06we waiting for you | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 02.10.2009, 09:54Nici o grija | Raspuns | Semnalare |