23. octombrie 2009 15:00; Reactualizat la: 23.10.2009 15:00


Suflă vântul prin tribune la „Poli”! Dar dăm 3,5 milioane de euro pe an pentru FC Timişoara, până în 2012?

Suflă vântul prin tribune la „Poli”! Dar dăm 3,5 milioane de euro pe an pentru FC Timişoara, până în 2012?
Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a fost, vineri, la primărie, unde a discutat cu primarul Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Adrian Orza despre propunerea sa de prelungire a contractului de finanţare încheiat de club cu Consiliul Local Timişoara şi scăderea preţului la bilete. Iancu vrea 3,5 milioane de euro pe an, din bani publici, până în 2012 – finanţare de la CLT şi CJT.

 (41 comentarii)

Marian Iancu a propus atât autorităţilor locale, cât şi celor judeţene, prin două adrese oficiale, prelungirea contractelor de asociere în baza cărora clubul de fotbal primeşte finanţare din partea CJT şi CLT, până în data de 31 decembrie 2012. De asemenea, a propus Primăriei şi Consiliului Local Timişoara şireactualizarea, începând cu 1 ianuarie 2010, a sumelor de plată anuale la 2,5 milioane de euro, aşa cum erau stabilite iniţial şi ulterior influenţate negativ de cursul leu-euro”. Autorităţile locale finanţează de fapt clubul cu 9.000.000 de lei pe an, contractul fiind încheiat, în 2008, pentru o perioadă de trei ani. Iancu a venit cu ideea prelungirii contractelor în condiţiile ieftinirii preţurilor la bilete la un minim de 1 euro. Mai exact, propunerea lui a fost următoarea: 1 euro la peluze şi 2 euro la tribune la meciurile din campionatul intern, 5 euro la peluze şi 10 euro la tribune la partidele din Europa League, în cazul în care echipa se va califica în această competiţie, respectiv10 euro la peluze şi 20 de euro la tribune la meciurile din Champions League, în cazul în care echipa va participa la această competiţie.

 Orza: politica de preţuri a fost proastă!

 Preşedintele FC Timişoara a discutat, vineri, cu viceprimarul Adrian Orza şi primarul Gheorghe Ciuhandu, despre contractul de asociere. Adresa depusă de SC Fotbal Club Timişoara SA va fi discutată în plenul Consiliului Local Timişoara de marţi, urmând ca un proiect de hotărâre în acest sens să fie supus la vot de aleşi într-o altă viitoare şedinţă.

„I-am reproşat domnului Iancu faptul că clubul a dus o politică de preţuri eronată, foarte prost gândită. Pe de-o parte clubul a pierdut bani, iar pe de altă parte tribunele au rămas goale. Ne-am exprimat nemulţumirea în legătură cu biletele. Politica de preţuri nu poate fi stipulată în contract, dar am atenţionat clubul să se plieze pe posibilităţile suporterilor. Am fost foarte supărat şi la partida cu Anderlecht, am avut impresia că mă aflam la un meci în care jucau Vulturii Lugoj cu Calorul, cu tribunele goale, nu la un meci de cupele europene”, a declarat viceprimarul Adrian Orza. Edilul a precizat şi că a propus ca noţiunea de performanţă – clubul care se bucură de finanţare din bani publici angajându-se să facă performanţă, o condiţie stipulată în contract – să fie mai „detaliată”. Rămâne de văzut ce vor hotărî consilierii locali, pentru că este vorba în fond de bani de la bugetul local, de banii timişorenilor.

Consiliul Judeţean Timiş finanţează Fotbal Club Timişoara cu un milion de euro anual.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou