30. iulie 2010 15:18; Reactualizat la: 30.07.2010 15:18


Studentii timisoreni se vor juca de-a angajarea in intreprinderi fictive

Studentii timisoreni se vor juca de-a angajarea in intreprinderi fictive
Pentru a se putea pregăti mai bine să facă faţă problemelor şi impedimentelor ce apar la angajare, peste 4.200 de studenţi şi masteranzi din mai multe facultăţi de profil economic din România vor beneficia de stagii de practică într-o reţea de întreprinderi simulate, creată din fonduri europene.(1 comentariu)

Iniţiativa face parte din proiectul „Acces real la piaţa muncii prin întreprinderea simulată”. Parteneri în cadrul acestui plan „simulat” sunt Universitatea „Ovidius” Constanţa, în calitate de beneficiar, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi societatea Structural ConsultingTM Group, în calitate de parteneri. Prin acest demers se încearcă pregătirea practică a viitorilor angajaţi, şcoala românească fiind acuzată că teoretizează prea mult procesul de învăţământ, fără a se axa şi pe partea practică. Un număr de 24 de persoane care activează efectiv în cadrul unor societăţi vor deveni formatori pentru viitorii absolvenţi de facultate, aleşi pentru a face „practică” în întreprinderile fictive care vor funcţiona în domeniul turismului, domeniul bancar, respectiv în comerţ şi afaceri internaţionale. Totodată, ca rezultat al programului, va fi creată o platformă electronică de colaborare, unde studenţii vor putea învăţa. Cei mai de succes învăţăcei vor fi angajaţi de societăţile de unde provin formatorii.

Concepţia fundamentalǎ a proiectului se rezumǎ prin interdisciplinaritate, aprofundare practicǎ şi probare a cunoştinţelor dobândite de studenţi în pregǎtirea profesionalǎ. Proiectul este un demers în plus întreprins în spiritul reformei educaţionale, concentrându-se pe palierul practicii de specialitate”, a declarat vineri, la Timişoara, coordonatorul local de proiect, Nicoleta Sîrghi, profesor laUniversitatea de Vest din Timişoara şi managerul local de proiect.

Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, va avea o durată de implementare de trei ani. Fondurile totale utilizate sunt  de peste  11 milioane de lei, 10,6 milioane fiind asiguraţi din fondurile europene. 



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Circulatia feroviara a fost data peste cap, peste 200 de curse au fost anulate
Problemele cauzate de zăpadă nu au afectat doar traficul rutier. Şi cel feroviar se desfăşoară cu dificultate. Mai [...] mai multe »
Cursuri de istorie si desen pentru copiii din Timisoara
Asociația Noua Acropolă din Timișoara organizează un curs ieșit din comun, de această dată pentru copiii [...] mai multe »
Firmele de deszapezire din Timisoara ar putea fi amendate
Prefectul județului Timiș, Mircea Băcală, este nemulțumit de modul în care societățile care se ocupă de [...] mai multe »
Elevii de la Liceul Lenau din Timisoara invata in frig
Elevii de la Liceul Teoretic Nicolaus Lenau din Timişoara învaţă în frig. Instalaţia de încălzire nu mai face [...] mai multe »
Crucea Rosie Timis, implicata in ajutoarea celor izolati de zapada
La sediul filialei Crucea Roşie din Timişoara, strada Eneas nr. 14 A, se colectează alimente greu perisabile. Acestea [...] mai multe »
Timisenii, invitati sa trimita informatii si poze cu drumurile din judet
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş precizează că firmele de deszăpezire acţionează permanent pe drumurile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou