16. iunie 2010 10:19; Reactualizat la: 16.06.2010 10:19


Soferul unui BMW a calcat un om si a parasit in viteza locul accidentului

Soferul unui BMW a calcat un om si a parasit in viteza locul accidentului
Poliţia Rutieră Timiş a intrat în alertă, miercuri, după ce şoferul unui BMW, cu numere de Mureş, a lovit un pieton pe o stradă din Timişoara. Bărbatul, în stare critică, a fost aproape rupt în două.

 (174 comentarii)

Cumplitul accident s-a petrecut pe strada Circumvalaţiunii din Timişoara, în drept cu strada Burebista. Un bărbat de aproximativ 50 de ani, care traversa strada prin loc nepermis, a fost lovit în plin de un BMW. În loc să oprească, şoferul a apăsat mai tare pedala de acceleraţie şi a părăsit locul accidentului. Martorii spun că au apucat să vadă doar că autoturismul marca BMW, de culoare argintie, avea numere de Mureş. Mai mulţi şoferi au încercat să-l urmărească pe fugar, care a luat-o spre Mall. I-au pierdut urma, pentru că acesta a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a intrat pe contrasens.

“Un martor ocular, care se deplasa cu maşina pe banda a doua, spune că a oprit pentru a-l feri pe bărbatul angajat în traversarea străzii. “Autoturismul BMW venea tare din spatele meu. A tras brusc de volan, m-a ocolit pe prima bandă şi a lovit pietonul. L-am văzut cum zboară efectiv în copacii de pe marginea drumului. Şoferul din BMW a accelerat şi a trecut pe roşu. Dus a fost”, a declarat un martor ocular.

La faţa locului a ajuns un echipaj al salvării, iar medicii încearcă sa-l resusciteze pe bărbatul care şi-a pierdut cunoştinţa.

Mai multe echipaje de poliţie încearcă acum să-l găsească pe fugar.

Update 1: Potrivit agenţilor de circulaţie, victima a decedat în drum spre spital. Poliţiştii au amplasat mai multe filtre în oraşul Timişoara şi în tot judeţul, pentru a-l prinde pe autorul accidentului.

Update 2: Autoturismul marca BMW a fost găsit pe strada Brânduşei din Timişoara, nu departe de zona unde s-a petrecut accidentul. Poliţiştii încearcă acum să stabilească identitatea conducătorului auto.

Update 3: Agenţii de circulaţie l-au capturat, miercuri după-amiază, pe tânărul care, se pare s-a aflat la volanul autoturismului BMW implicat în accidentul de circulaţie de pe strada Circumvalaţiunii. Marian Andrei Z, în vârstă de 21 de ani, din Timişoara, a fost capturat într-un bar de pe strada Pomiculturii din zona Lipovei. “În urma măsurilor specifice, agenţii au reuşit identificarea persoanei care, se pare, s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident. Este vorba de un tânăr care nu are permis de conducere”, a arătat Marinela Apostolache, de la Biroul de Presă al Poliţiei Timiş. Tânărul a fost audiat de poliţie, după care a fost dus la spital, pentru recoltarea probelor biologice.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou