Ultimele pregatiri pentru scrutinul de Duminica
După orele prânzului a fost rândul
preşedinţilor de la cele peste 200 de
secţii de votare din
Timişoara, să fie şcoliţi la sediul
Filarmonicii Banatul. Profesor a fost preşedintele
Biroului Electoral Judeţean, Radu
Herciu, plus câţiva dintre
reprezentanţii prefecturii. Călătorii
vor putea să voteze totuşi, dar numai
în cazul în care se află în
altă localitate decât cea de domiciliu.
Aceştia vor putea vota la orice
secţie de votare din altă
localitate, pe liste suplimentare. Nu îşi
vor putea exercita drepturile electorale în
altă secţie din localitatea de domiciliu.
Alegerile vor demara de la ora 7, urnele se vor
închide la ora 21. „dacă la ora 21 vor
fi oameni în secţiile de votare,
aceştia vor putea vota.
Documentele utilizate la dovedirea
identităţii vor fi cartea de identitate,
buletinul, cartea de identitate provizorie,
paşaportul va putea fi utilizat doar de către
cetăţenii români cu domiciliul în
străinătate. Dacă o persoană nu a
introdus buletinul de vot în urnă şi
declară conducerii secţiei de
votare că a greşit, va mai putea
primi un singur buletin de vot precedentul va fi
anulat.
Noutăţi sunt şi în ceea ce
priveşte persoanele netransportabile. În mod
normal, persoana respectivă trebuia să
facă sâmbătă o cerere către
secţia de votare. Cum personalul va fi prezent
în incinta secţiei doar
după ora 18, Prefectura Timiş a emis o
hotărâre prin care persoanelor invalide li
se va permite să depună cererile respective
la sediile primăriilor de domiciliu, urmând
ca secretarii primăriilor să adune cererile
şi să le înmâneze personalului
secţiei de votare.