2. decembrie 2008 19:24; Reactualizat la: 2.12.2008 19:24


Loteria electorală s-a încheiat: aflaţi cine sunt parlamentarii de Timiş!

Loteria electorală s-a încheiat: aflaţi cine sunt parlamentarii de Timiş!
Biroul Electoral Central a repartizat primele mandate de parlamentari şi în judeţul Timiş. PD-L a obţinut, după primele redistribuiri, la nivel judeţean, un mandat de senator, care va fi ocupat de Dorel Borza, Colegiul III, iar PSD a primit încă un mandat la Senat, care va fi ocupat se pare de Ilie Sârbu, Colegiul IV.

 (69 comentarii)

Celelalte două mandate de senatori vor fi distribuite după repartizarea la nivel naţional şi ar urma să fie probabil ocupate de PNL – Nicolae Robu, Colegiul II Senat, respectiv PD-L – Gheorghe David, Colegiul I, dar numele viitorilor senatori nu au fost deocamdată confirmate.
La Camera Deputaţilor, pentru PD-L au fost repartizate patru mandate după prima redistribuire, Alianţa PSD+PC a primit trei mandate, PNL a obţinut un singur mandat de deputat. În total, sunt opt mandate repartizate. Celelalte două mandate urmează să fie alocate în urma redistribuirii la nivel naţional a voturilor. După a doua etapă de redistribuire, la nivel naţional, în Timiş, PD-L şi PNL vor mai primi câte încă un mandat la Camera Deputaţilor, conform ultimelor date de la BEC. La fel, la Senat, în a doua etapă, vor mai primi câte un mandat PD-L şi PNL.

***

Biroul Electoral Judeţean Timiş a prezentat numele parlamentarilor în urma ambelor etape de redistribuiri:



La Senat, şeful PD-L Timiş, Dorel Borza, a câştigat pe Colegiul III cu peste 50 la sută plus unu din voturi, iar şeful PSD Timiş, Ilie Sârbu, a câştigat, la prima redistribure, pe Colegiul IV. După a doua redistribuire, Gheorghe David – PD-L a câşitgat Colegiul I Senat, iar Nicolae Robu, PNL, a ieşit senator pe Colegiul II.


La Camera Deputaţilor, situaţia se prezintă în felul următor:

PD-L Timiş a câştigat cinci mandate:

Colegiul II de deputaţi – Ştefan Drăgulescu

Colegiul V de deputaţi – Alin Popoviciu, câştigat cu peste 50 la sută plus unu

Colegiul VI de deputaţi – Valeriu Tabără

Colegiul X de deputaţi – Gheorghe Ciobanu

Colegiul III de deputaţi – Marius Dugulescu


Alianţa PSD+PC Timiş a obţinut trei mandate:

Colegiul VII de deputaţi – Sorin Stragea

Colegiul IX de deputaţi – Dorel Covaci

Colegiul IV de deputaţi – Maria Barna


PNL Timiş a obţinut două mandate:

Colegiul I de deputaţi – Horia Cristian

Colegiul VIII de deputaţi – Claudiu Ţaga



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Aniversarea Zilei Euroregiunii DKMT, sarbatorita cu cros, fanfare si parade de majorete
Monumentul ridicat în punctul unde se întâlnesc graniţele României, Serbiei şi Ungariei, în punctul numit Triplex [...] mai multe »
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou