4. octombrie 2008 17:16; Reactualizat la: 4.10.2008 17:16


Răţuştele de pe Bega au câştigători

Răţuştele de pe Bega au câştigători
Timişorenii au îndurat ore, în ploaie, mulţi cu copii mici, ca să vadă întrecerea celor peste 5.000 de răţuşte pe Bega. Răţuştele s-au lăsat însă aşteptate, şi asta din cauza… organizării româneşti. Imagini  | Rate II 04.10.2008

 (9 comentarii)

Prima ediţie a “Cursei răţuştelor”, o întrecere pe apă între mai mult de 5.000 de răţuşte din plastic, între Podul Tinereţii, de la Politehnica, şi Podul Traian, de la Piaţa Maria, a fost “boicotată” de vremea urâtă. Evenimentul, pus la cale de Clubul Rotary Timişoara, în colaborare cu Consulatul German, în cadrul Festivalului Bega Bulevard, organizat de primărie, a strâns pe malurile Begăi sute de timişoreni. Au fost două competiţii: “Cupa sponsorilor”, în care 35 de răţuşte cumpărate şi personalizate de firme, cu ajutorul copiilor, au fost lansate la apă, şi “Cursa răţuştelor”, care a reunit la start peste 5.000 de răţuşte. Înainte de competiţie, timişorenii au putut “adopta” câte una, contra sumei de 5 lei, pentru că răţuşca care trecea prima linia de sosire era premiată cu 1.000 de euro. Oamenii au primit un talon cu o serie, fiecare dintre răţuşte având un număr de identificare. Răţuştele au fost descărcate dintr-un camion, de pe pod. Asta, după lungi aşteptări, spre supărarea spectatorilor uzi leoarcă, până când au fost scoase din cutii şi pregătite. Odată ajunse pe Bega, pentru că multe au căzut pe pod la descărcare, fiind aruncate ulterior, au intrat în acţiune pompierii, care au împins de la spate rătuştele cu jetul de apă, cu furtunul, de pe maluri… Pompierii au avut o misiune anevoiasă, pentru că pe maluri erau mulţi oameni cu copii mici, iar o clipă de neatenţie putea face ca cineva să cadă în Bega. Turna cu găleata… Cei mici au următit cursa cu sufletul la gură, fiecare dorindu-şi, bineînţeles… ca răţuşca lui să câştige. Pe lângă locul I, celelalte nouă care au ajuns primele la finiş au fost premiate. Mai exact, cei care le-au “adoptat” au primit diverse premii din partea sponsorilor. Doar că… a urmat o nouă aşteptare, până când organizatorii au citit seriile, timp în care lumea s-a îmbulzit, nerăbdătoare. Mulţi n-au mai suportat ploaia şi au decis să plece acasă înainte de aflarea câştigătorilor. Poate la ediţia viitoare vremea va ţine cu noi, acum că organizatorii au căpătat experienţă!

Cu banii strânşi în urma acestui eveniment va fi reabilitată fântâna din Piaţa Unirii, mai multe şcoli vor fi dotate cu filtre de apă, iar Clubul Rotary va promova campania “Nu te pune cu timişorenii!”, care încearcă să schimbe atitudinea cetăţenilor vizavi de curăţenia oraşului.

***

Într-un final, organizatorii au decis să recompenseze cu premii “părinţii adoptivi” ai primelor 12 răţuşte ajunse la finiş, iar festivitatea de premiere a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

Numerele biletelor câştigătoare sunt: 2567 (locul I), 3065 (locul II), 3429 (locul III), 4790, 2360, 0564, 3770, 2104, 5559, 3664, 4219 şi 2216. Posesorii biletelor câştigătoare sunt aşteptaţi miercuri după-amiază, la ora 18, la Infocentrul Turistic al primăriei de pe strada Alba Iulia, pentru a intra în posesia premiilor. Marele premiu este 1.000 de euro, iar ceilalţi câştigători vor primi diverse produse din partea sponsorilor.

Există şi numere de rezervă, în cazul în care posesorii celor 12 bilete nu revendică premiul: 2582, 2507, 3424, 1808, 1136, 3022, 5446 şi 5800.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Politistii au sustinut primele probe la Raliul Criminalistilor
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți [...] mai multe »
O noua piatra de temelie in campanie, pentru pasajul subteran din zona Michelangelo
Chiar dacă lucrările se preconizează că vor începe în cel mai fericit caz în luna august, primarul şi cei doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou