Zeci de timişoreni s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Operei din Timişoara, pentru a cere autorităţilor să nu muşamalizeze ancheta accidentului de marţi, când şoferul unui Ferrari a omorât un tânăr aflat pe trotuar şi a rănit-o pe însoţitoarea acestuia. Ei vor o judecată corectă şi cer autorităţilor să găsească soluţii pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple. „Chiar trebuie să plătească cineva pentru ce s-a întâmplat. Nu e vorba de ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. E vorba că nu e normal să conduci cu asemenea viteză. Nu putem să rămânem impasibili la ceea ce s-a întâmplat. Trebuie schimbat ceva”, spune o apropiată a victimei. Pentru că şoferul bolidului a declarat că accidentul a fost cauzat de un taximetrist, cei mai mulţi au fost prezenţi taximetriştii, care s-au alăturat protestului. Ei spun că se încearcă învinovăţirea, pe nedrept, a colegului lor. Oamenii sunt nemulţumiţi de lipsa de reacţie a autorităţilor, dar şi de faptul că legea este mult prea permisivă. „Nu cred că legea va face dreptate, că-i foarte slabă. Cu banii, în România, poţi să omori un om şi ai scăpat. Legea trebuie schimbată: să le ia permisul, nu o lună, două, ci zece ani să nu mai dea voie la beţivani să conducă, pentru că omoară oameni”, spune, cu lacrimi în ochi, bunica lui Lucian Reja, tânărul omorât în accidentul de marţi.
Adrian Iosif Cocoană, de 32 de ani, a fugit de la locul accidentului, dar s-a predat poliţiei după 24 de ore de la producerea acestuia. Şoferul maşinii de lux s-a predat miercuri, iar pe numele lui a fost emis mandat de arestare pentru 29 de zile. Avocaţii săi au şi făcut recurs, fiind depusă o cerere de eliberare condiţionată.
Mandat de arestare pe 29 de zile pe numele şoferului vinovat ![]()
![]()
Cel mai căutat medic este aşteptat la Parchet!
| ![]()
Şoferul fugar s-a prezentat la Poliţie
Prietena fugarului s-a prezentat la poliţie | Imagini Ferrari Rutieră
| ![]()
| Declaraţie poliţie
Tatăl şoferului promite ca acesta se va preda
| ![]()
Poliţia cercetează, nu comentează
Şoferul unui Ferrari a omorât un tânăr nevinovat Imagini ![]()