13. mai 2009 11:04; Reactualizat la: 13.05.2009 11:04


Prefectura Timiş are probleme cu primăriile din judeţ

Mircea Bacala Mircea Bacala
Administraţiile locale din Timiş sunt în atenţia inspectorilor Prefecturii. În cazul mai multor primării au fost reclamate o sumedenie de probleme. Situaţia de la Saravale revine în actualitate, votarea consilierilor locali „şchioapătă” din nou.

 (3 comentarii)


Am intentat recurs graţios la
hotărârea consiliului local. Comisia de
validare i-a validat pe toţi consilierii locali,
din păcate doi dintre cei validaţi nu au fost
aprobaţi de consiliul local. E necesară o
revizuire poziţiei, în cazul în care
nu se va rezolva problema voi fi nevoit să
intentez acţiune în contencios
administrativ
”, spunea prefectul Mircea
Băcală. Cei doi consilieri vizaţi provin
din PD-L.


O altă reclamaţie, trimisă pe adresa
Prefecturii de câţiva consilieri din
Ghiroda, se referă la aprobarea de către
consiliul local a unei hotărâri ce
stabileşte introducerea unor restricţii de
tonaj pe străzile localităţii.
Reclamanţii spun că primăria nu ar avea
toate avizele pentru a lua o asemenea decizie.
Inspectorii Prefecturii urmează să verifice
dacă hotărârea e nelegală.


O ultimă sesizare se referă la Checea. O
persoană a adus la cunoştinţă
prefectului că, aici consiliul local
funcţionează ilegal. Aceasta deoarece
şedinţele se desfăşoară
fără a fi îndeplinită
condiţia prevăzută de Legea
Administraţiei Locale care spune că e
necesară funcţionarea cu jumătate plus
unu din mandate. Pe adresa primăriei urmează
să fie trimisă o solicitare de
informaţii, pentru clarificarea problemei.
În funcţie de cele descoperite, la
primăria Checea urmează să fie trimis
corpul de control.


Marcel Hoster


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Aniversarea Zilei Euroregiunii DKMT, sarbatorita cu cros, fanfare si parade de majorete
Monumentul ridicat în punctul unde se întâlnesc graniţele României, Serbiei şi Ungariei, în punctul numit Triplex [...] mai multe »
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou