4. decembrie 2008 14:37; Reactualizat la: 4.12.2008 14:37


Piaţa Unirii, invadată de lumină şi jocuri de foc

Piaţa Unirii, invadată de lumină şi jocuri de foc
Timişoara – În premieră la Timişoara, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” organizează „Festivalul Luminii”, o manifestare menită să aducă, la început de decembrie, puţină căldură şi atmosferă de poveste în piaţa din centrul oraşului.(2 comentarii)

„Festivalul Luminii”, ajuns deja la a cincea ediţie în oraşul de baştină, Cluj-Napoca, se va desfăşura anul acesta în nouă oraşe din România, simultan: Cluj Napoca, Oradea, Tîrgu Jiu, Bucureşti, Tulcea, Miercurea Ciuc, Suceava, Tîrgu Mureş şi, desigur, Timişoara. Aici, 4000 de lumânări vor fi „împrăştiate” în Piaţa Unirii, iar timişorenii vor putea urmări jonglerii cu… flăcări, expoziţii de pictură şi desen ale elevilor de la Liceul de Artă şi proiecţii. „Sperăm să putem pune pe picioare şi un pavilion unde să se servească ceai cald, gratuit”, ne-a spus Mihail Ursu, coordonatorul local al proiectului. Tema festivalului va fi „Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte!”, iar organizatorii îi îndeamnă pe timişoreni ca pentru câteva ore să se desprindă de rutina cotidiană şi să pătrundă într-o atmosferă paşnică şi luminoasă. Evenimentul va avea loc duminică, 7 decembrie, de la ora 18.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Sute de caini in expozitie la Timisoara
Timișoara a fost sâmbătă locul de întâlnire al celor mai buni crescători și proprietari de câini din România. [...] mai multe »
Timisorenii au spus un NU hotarat tratatului ACTA
Timişorenii s-au alăturat, sâmbătă, protestului iniţiat pe plan mondial împotriva celebrului tratat ACTA. Din [...] mai multe »
Un tramvai a luat foc la Timisoara
La Timişoara iau foc tramvaiele în mers... Două autospeciale de pompieri au intervenit, sâmbătă după-amiaza, [...] mai multe »
Peste 30 de migranti au fost prinsi in Timis
În ciuda temperaturilor scăzute, în ultimele 24 de ore polițiștii de frontieră timișeni au prins 34 de persoane [...] mai multe »
Soferi, atentie la radarele din week-end!
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi în acest sfârşit de săptămână pe drumurile din Timişoara şi [...] mai multe »
Evidenta dubla pentru medicii de familie din Timis
Calculatoarele nu înlocuiesc hârtia! Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş precizează că cei 500 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou