24. martie 2008 08:16; Reactualizat la: 24.03.2008 08:16


Ne-am bătut singuri

Ne-am bătut singuri
TIMIŞOARA – „Cavalerii” violeţi au fost călcaţi de Dacia din Mioveni, chiar pe stadionul Dan Păltinişanu.

 (9 comentarii)

Penibil, acesta este cuvântul ce descrie perfect evoluţia unor jucători ai Politehnicii în jocul de duminică seara contra modestei Dacia Mioveni. La nominalizări îi trecem pe Gabriel Cânu, care a scăpat de un „roşu”, dar a facilitat golul doi al oaspeţilor şi pe căpitanul de trupe Ionel Ganea, care a ratat din toate poziţiile posibile. Despre joc nu se pot spune prea multe.

Timişorenii au început în forţă, au ratat ca în curtea şcolii în primele zece minute, după care s-au stins… De cealaltă parte, elevii lui Sorin Cârţu, fostul antrenor al Politehnicii, au venit să scoată un egal cel mult, însă s-au văzut cu trei puncte la capătul unui meci în care au speculat la maximum fiecare greşeală a violeţilor. Per total, Poli nu merita să piardă un meci pe care l-a dominat, însă nici nu merita să câştige atâta timp cât oaspeţii au dat două goluri şi violeţii au reuşit doar un gol, deşi au avut 5 ocazii clare de a înscrie.

Pentru statistică amintim că golurile oaspeţilor au fost reuşite de Frăsineanu (cu largul concurs al lui Borbely) şi Savu (cu participarea extraordinară a cuplului Cânu/Marius Popa), iar golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Dejan Rusici, după o pasă pe tavă a lui Elvio Martinez. 2-1 pentru Mioveni, iar Dacia scapă pentru moment de grijile retrogradării, iar Poli de cele europene…

Daniel Neacşu


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Politistii au sustinut primele probe la Raliul Criminalistilor
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți [...] mai multe »
O noua piatra de temelie in campanie, pentru pasajul subteran din zona Michelangelo
Chiar dacă lucrările se preconizează că vor începe în cel mai fericit caz în luna august, primarul şi cei doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou