3. mai 2007 11:01; Reactualizat la: 3.05.2007 11:01


LPS Banatul – deasupra tuturor

Cristian Petcu Cristian Petcu
TIMIŞOARA – Recent, la Rakovschi, în Bulgaria, a avut loc unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal din Europa rezervat jucătorilor născuţi în anul 1994.

 (3 comentarii)

Când aducem vorba despre acestă grupă, automat gândul ne poartă către trupa timişoreană de la LPS Banatul pregatită cu mare migală de profesorul-antrenor, Cristian Petcu, echipă cu care până acum a reuşit să se înscrie în topul celor mai valoroase formaţii interne şi internaţionale: campioana naţională pe teren redus, campioană naţională pe teren mare, campioană naţională în Cupa Danone, locul 9 la Mondialul din Franţa unde au participat 32 de echipe, locul I la turneul de Barcelona, locul I la turneul din Ungaria şi numeroase alte competiţii interne la aceeaşi categorie de vârstă.

Nici de data aceasta junii timişoreni nu s-au lăsat mai prejos şi, din cele opt echipe participante (Macet Barcelona, Termali – Italia, Mastex Bulgarsc, Plovdiv, Rakovschi, Cernomoreţ, BCCF Bulgaria şi LPS Banatul Timisoara), cea mai de sus treapta a podiumului a fost ocupată de elevii antrenaţi de Cristian Petcu. Pe lângă faptul că timişorenii s-au clasat pe primul loc la acest mare turneu, parcursul formaţiei din Banat a fost unul fără înfrângere: 2-0 cu Bulgarsc, 4-0 cu Plovdiv şi 2-0 cu Barcelona – meci disputat în finala competiţiei.

Iată şi cei care au adus la Timişoara acest important trofeu: Triţoiu, Laurenţiu, Roth, Danciu, R. Mureşan, Boldor, Secota, Artimon, Birău, Buliga, Aniţoiu, Mihuţa, Codrea, Grozoni, Cosovanu, Buia, Filip, Popescu, A. Mureşan, Cloşca, Roman, Iacab. Şi cum până acum nici premiile individuale nu au fost străine fotbaliştilor din Timişoara, iată că şi în Bulgaria trei dintre acestea au fost adjudcate de jucătorii de la LPS: Florin Aniţoiu – cel mai bun jucător, Daniel Triţoiu – cel mai bun portar şi Valter Danciu – cel mai bun fundaş.

Dan Gârlea


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Politistii au sustinut primele probe la Raliul Criminalistilor
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți [...] mai multe »
O noua piatra de temelie in campanie, pentru pasajul subteran din zona Michelangelo
Chiar dacă lucrările se preconizează că vor începe în cel mai fericit caz în luna august, primarul şi cei doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou