31. iulie 2009 12:38; Reactualizat la: 31.07.2009 12:38


Întâlniri diplomatice la Prefectura Timiş

Întâlniri diplomatice la Prefectura Timiş
Subprefectul de Timiş Călin Dobra s-a întâlnit, vineri, cu consulul general al României la Vârşeţ, Gabriel Nicola. În cadrul discuţiilor, acesta a prezentat situaţia minorităţii române din Serbia, subliniind, de asemenea, faptul că în această toamnă va avea loc alegerea membrilor Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia.(5 comentarii)

Oaspetele a pledat şi pentru sprijinirea, în continuare, de către autorităţile române, a comunităţii sârbe din judeţ, care trebuie să devină un liant al colaborării dintre cele două ţări. 

Ziua „diplomatică” a subprefectului Călin Dobra a continuat, el a primit şi vizita Excelenţei Sale Eugenio Roberto Caligiuri, consulul onorific alRepublicii Guineea Ecuatorială la Bucureşti. Scopul vizitei a fost identificarea oportunităţilor de colaborare dintre Republica Guineea Ecuatorială şi judeţul Timiş, în domenii de interes comun. În debutul discuţiilor, subprefectul a făcut o scurtă prezentare a  judeţului Timiş şi a oportunităţilor de colaborare existente în această zonă. Eugenio Roberto Caligiuri a prezentat propunerea iniţierii unei posibile înfrăţiri între o localitate din Republica Guineea Ecuatorială şi una din Timiş. De asemenea, a fost discutată şi posibilitatea demarării unor colaborări în domeniul economic. În acest sens, a fost considerată oportună realizarea unei întâlniri între reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ din Republica Guineea Ecuatorială şi ai Camerei de Comerţ Timişoara, în vederea stabilirii detaliilor pentru o eventuală misiune economică în Guineea Ecuatorială sau pentru un parteneriat de afaceri.



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Traficul pe DN6 este restrictionat din cauza vremii
Din cauza codului portocaliu de ninsori anunțat în județele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea [...] mai multe »
Tanar gasit mort in curtea unui imobil din Timisoara
Un tânăr de 24 de ani din Sânmihai a fost descoperit mort, dumincă dimineața, în curtea unei case nelocuite pe [...] mai multe »
Party cu dubstep din Marea Britanie
Sâmbătă noaptea, amatorii de dubstep din Timişoara au avut parte de un invitat de calibru din Marea Britanie, Benny [...] mai multe »
Circa cinci tone de ajutoare umanitare donate de timisoreni au plecat spre Moldova
Timișorenii s-au mobilizat exemplar pentru ajutorarea semenilor afectaţi de ninsorile din ultima perioadă. [...] mai multe »
A ajuns la inchisoare dupa ce a jefuit o locuinta
Un bărbat de 44 de ani din Timiș a fost arestat sâmbătă, acesta fiind condamnat la nouă ani de închisoare după [...] mai multe »
Patru timiseni cercetati pentru braconaj
Patru membri ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș au fost prinși la vânătoare de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou