Flăcările au fost observate cu puţin
înainte de ora 20. Pompierii au intervenit de
urgenţă cu două autospeciale şi au
stins focul în nici jumătate de oră.
Specialiştii de la ISU Banat spun că incendiul a
izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalaţia
electrică din biroul afectat. Una dintre angajatele
societăţii care produce textile a avut nevoie de
îngrijiri medicale, pentru că a fost
surprinsă de fumul gros în clădire.
Două echipaje de ambulanţă au fost
solicitate în zonă, pentru a acorda primul
ajutor. În incendiu au fost distruse două
computere, un birou şi actele care erau depozitate
în încăpere. Pagubele au fost estimate la
aproximativ 5000 de lei.