30. octombrie 2009 14:59; Reactualizat la: 30.10.2009 14:59


Gripa porcină ar putea afecta campania electorală

Gripa porcină ar putea afecta campania electorală
Gripa porcină ar putea pune beţe-n roate candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Deputatul de Timiş Horia Cristian a cerut ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, instituirea nivelului patru de alertă pandemică din cauza celor două focare de gripă porcină de la Iaşi şi Bucureşti. Această alertă, spune parlamentarul, ar putea duce la interzicerea manifestărilor publice.

 (2 comentarii)

Măsurile de prevenţie trebuie luate imediat. Asta înseamnă limitarea călătoriilor în grup, interzicerea manifestărilor publice, purtarea de măşti în spaţiile închise în care se află mai multe persoane”, a declarat, vineri, deputatul PNL Horia Cristian.

Întrebat dacă instituirea acestui grad de alertă pandemică nu va afecta campaniile electorale ale candidaţilor la preşedinţie, Cristian a răspuns: „Nu vreau să mă gândesc că cineva va pune în faţa interesului naţional campania electorală”.

Parlamentarul, care este fostul director al Casei Judeţene de Asigurări Timiş, susţine că are informaţii că virusul AH1N1 este identic cu cel al gripei spaniole, care în 1918 a făcut peste 20 de milioane de victime, în special adulţi între 15 şi 45 de ani. El a atras atenţia că „situaţia este extrem de serioasă” şi că, pe viitor, s-ar putea ca dozele de Tamiflu, medicament folosit în prezent pentru tratarea gripei provocate de virusul AH1N1, să fie insuficiente pentru tratarea tutror cazurilor care vor apare în România, dacă nu se va institui acest grad de alertă.

 


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou