28. februarie 2010 20:49; Reactualizat la: 28.02.2010 20:49


Grav accident de circulatie pe ruta Timisoara – Resita

Grav accident de circulatie pe ruta Timisoara – Resita
Şoferul unui Mercedes a intrat pe contrasens şi a zdrobit un Opel Kadett. Cei doi conducători auto au scăpat uşor, dar un pasager a ajuns la spital grav rănit. Circulaţia autovehiculelor între judeţele Timiş şi Caraş-Severin a fost blocată câteva ore din cauza accidentului, duminică după-amiază.

 (43 comentarii)

Un timişorean care se întorcea spre casă, de la Reşiţa, a trimis pe adresa redactiei www.tion.ro imagini surprinse între localităţile Bocşa şi Berzovia, în judeţul Caraş-Severin, unde a avut loc un grav accident de circulaţie. Vinovat de producerea accidentului, se pare, se face şoferul unui Mercedes, care se îndrepta spre Reşiţa. Când s-a apropiat de o trecere la nivel cu calea ferată, acesta nu a mai avut răbdare şi a încercat să depăşească maşinile care se aflau în coloană. Mercedesul a intrat frontal într-un Opel, care circula regulamentar către Timişoara. Impactul a fost devastator. Opelul avariat a ajuns pe marginea drumului, iar autoturismul Mercedes s-a oprit într-un parapet. Un bărbat aflat pe scaunul din dreapta, în Opel, tatăl şoferului, a fost grav rănit, fiind scos cu greu din autoturismul şifonat. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.

De frica furiei celorlalţi şoferi, bărbatul aflat în Mercedes a fugit în câmp şi s-a ascuns, de unde a ieşit doar la sosirea poliţiştilor. Traficul către Timişoara, prin Bocşa, a fost blocat câteva ore din cauza accidentului. Circulaţia a fost reluată numai după ce autovehiculele distruse au fost îndepărtate de pe şosea, iar pompierii au îndreptat parapetul care bloca unul dintre sensuri.

Şoferul din Mercedes a fost dus la spital, unde medicii i-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii urmează să stabilească exact în ce condiţii s-a produs accidentul.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Comisarul Moldovan, propunerea PSD pentru sefia Politiei Timis
PSD a decis schimbarea din funcție a actualului șef al Poliției Timiș, comisarul șef Gheorghe Popescu. În locul [...] mai multe »
Trei masini implicate intr-un accident in apropiere de Piata Marasti
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Alexandru Ioan Cuza [...] mai multe »
Tot mai multi parinti din Timis sunt interesati sa fie observatori la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat se apropie, iar în această perioadă se fac pregătirile pentru ca elevii să îl poată [...] mai multe »
Vedeti unde sunt amplasate aparatele radar in 26 mai
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan sâmbătă, 26 mai, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici [...] mai multe »
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou